Concursul „Cărțile anului” 2022 și-a desemnat câștigătorii

Desfășurat în fiecare an în cadrul ”Sărbătorii Castanelor”, concursul ”Cărțile anului”, organizat de Revista de Cultură ”Nord Literar” și-a desemnat câștigătorii. Astfel, în holul Palatului Administrativ Baia Mare, scriitorii care și-au înscris cărțile în concurs, dar și reprezentanți ai mediului literar maramureșean au participat la festivitatea de premiere, desfășurată sâmbătă 24 septembrie. Juriul, al cărui…

Vezi mai multe

Agenda evenimentelor, 26 septembrie – 1 octombrie 2022

Luni, 26 septembrie ora 9.00, Ziua Europeană a Limbilor: Preșcolarii Grădiniței „Gabi” (director Gabriela Măgurean) desfășoară la Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret activitatea „Ziua Europeană a Limbilor” constând într-un montaj muzical, vernisajul unei expoziții de desene realizate de preșcolarii grupei mari, vizionarea filmului „Unul pentru toți, toți pentru unul!” şi prezentarea unei expoziţii…

Vezi mai multe

O altfel de recomandare de lectură (5)

de Florina VANCIU Murind când vine primăvara, iată titlul unui volum care primeşte alte conotaţii în această perioadă tulbure. Cine şi-ar fi imaginat după Haosul care vine, că în anul 2022 vom fi, după anii pandemiei, din nou În furtuni de oţel şi că Iadul dezlănţuit se va abate asupra poporului ucrainean, iar Victimele inocente şi colaterale ale unui sângeros război cu Rusia vor fi parte la Un război murdar, prinse în Labirintul lui Putin.

Vezi mai multe

Monografia satului Chelinţa, de Ioan Meteş Morar-Chelinţanu

Aşezările din Maramureş de-a lungul istoriei: lucrări monografice (selecţie dintr-o bibliografie parţial adnotată). Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. Recomandarea săptămânii: Monografia satului Chelinţa / Ioan Meteş Morar-Chelinţanu. – Cluj-Napoca, 2014. – 461 p.; il. Paginile introductive ale monografiei cuprind şi motivarea autorului, fiu al satului Chelinţa, pentru scrierea acestei monografii: „o monografie scrisă de un…

Vezi mai multe

Cărţile Anului 2022

Revista „Nord Literar”, Consiliul Judeţean Maramureş și Primăria Baia Mare organizează o nouă ediţie a Concursului cu tradiţie de decenii „Cărţile Anului”, ediţia 2022. „Cărțile Anului” – un nobil și deja consacrat concurs în care creația, inspirația și excelența sunt premiate – se va desfășura și în acest an în cadrul celei de-a 28-a ediții…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei. Aur şi oameni de aur

De dr. Teodor ARDELEAN  În registrul de vizitatori deţinut de către Muzeul Aurului din Brad, judeţul Hunedoara, există o pagină considerată „de aur”. Ea conţine câteva gânduri ale celebrului scriitor şi călător Geo Bogza, după un popas la muzeu. Iată cum suna pasajul cel mai citat de „proprietari” şi „organizatori” (la ora actuală C.N. MINVEST…

Vezi mai multe

Curs gratuit de limba engleză la American Corner – nivel mediu

Dacă ai între 25-45 de ani și dorești să îți perfecționezi sau îmbunătățești cunoștințele de limba engleză, te invităm la American Corner, să te înscrii la cursul gratuit „Developing conversational skills” (nivel mediu). Cursul nu se adresează persoanelor care frecventează o formă de învățamânt (studenți, masteranzi). Înscrierile se fac în perioada 7-30 septembrie, la American…

Vezi mai multe

Curs gratuit de limba engleză la American Corner – nivel începător

Dacă ai între 25-45 de ani și dorești să înveți limba engleză, te invităm la American Corner, să te înscrii la cursul gratuit „English for Young Professionals” (nivel începător). Cursul nu se adresează persoanelor care frecventează o formă de învățamânt (studenți, masteranzi). Înscrierile se fac în perioada 7-30 septembrie, la American Corner sau pe adresa…

Vezi mai multe

Lansare de carte: Football Old Boys-10 : Sport Team Baia Mare

Marţi, 20 septembrie 2022, ora: 16:30 – Sala de conferințe. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează în prezența autorului, lansarea cărții „Football Old Boys-10 : Sport Team Baia Mare”, autor Ioan Marchiș, președintele Clubului de fotbal Sport Team Baia Mare, apărută la Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2022. Vor lua cuvântul: Gavril Babiciu, scriitor, Iacob Oniga,…

Vezi mai multe

Ghiduri pentru copii și părinți la filiala Traian

CE SĂ FACI….CÂND Aceste cărți au imagini incredibile în culori vii, care îți pun mintea la încercare prin întrebările și raspunsurile de genul adevărat/fals, iar unele conțin teste inventive pe bază de hărți, imagini și jocuri. Citind aceste cărți vei descoperi cum să ai mai multă încredere în tot ce faci și îți explică cum…

Vezi mai multe

George Coșbuc – poet al Ardealului şi al Ţării

George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918, București, România) a fost un poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Poezia sa aparține patrimoniului cultural național, creația sa recomandându-l drept un autor clasic al literaturii române, un om…

Vezi mai multe

Cartea săptămânii: E-Enciclopedia. Marea carte a cunoașterii

Mănăstirea Română. Sărbătorind comunitățile spirituale ale României, autor Principesa Sofia a României, 2021. „Mănăstirile au fost de la început o atracție pentru Principesă. Nu doar pentru misterul și ritualul vieții bisericești, ci, mai ales, pentru pitorescul neștiut al vieții meșteșugărești din mănăstire, pentru extraordinara lume a îndeletnicirilor maicilor și călugărilor…

Vezi mai multe

Activități la biblioteca județeană, 12-18 septembrie

„Paradisul – o imensă bibliotecă” Miercuri, 14 septembrie, Serviciul Împrumut carte pentru adulți a organizat activitatea „Paradisul – o imensă bibliotecă” la care au participat elevii claselor a IX-a A și B de la Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu”, însoţiţi de prof. Nechita Adela și prof. Șofrac Maria. După o scurtă vizită prin bibliotecă, ce a…

Vezi mai multe

Satulung : pagini monografice / eCreator

  Aşezările din Maramureş de-a lungul istoriei: lucrări monografice (selecţie dintr-o bibliografie parţial adnotată). Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. Recomandarea săptămânii: Satulung : pagini monografice / eCreator – Baia Mare, – 300 p. ; il. Cele 300 de pagini ale lucrării adună într-un volum: monografia comunei Satulung, în două ediţii, una realizată de Rodica Ionescu…

Vezi mai multe

Biblioteca – una dintre cele mai sigure surse de informare, chiar şi în era digitală

De Diana FILIP Moto: Google îţi poate returna 100.000 de răspunsuri, un bibliotecar ţi-l poate da pe cel corect. (Neil Gaiman). Cu peste patru secole în urmă, prin 1620, celebrul filosof englez Sir Francis Bacon, în Novum Organum, principala sa operă, făcea următoarea afirmaţie: „Cunoaşterea este putere”. Suna destul de profetic, ţinând cont de saltul evolutiv…

Vezi mai multe