Seară omagială la Muzeul Memorial Gheza Vida – 111 ani de la nașterea marelui sculptor maramureșean

La 28 februarie, ziua în care s-a născut GHEZA VIDA, sculptor al Maramureșului și al României, la Muzeul Memorial din Centrul istoric al municipiului Baia Mare, Piaţa Libertății nr. 17, a avut loc o seară omagială dedicată marelui artist. Acest moment cultural în memoria sa a fost organizat de Zoe Vida Porumb, fiica artistului, şi…

Vezi mai multe

În vizită la meșterul popular Vasile Șușca, creator de măști tradiționale, onorat cu titlul de Tezaur Uman Viu în 2022

„Creatorul din spatele măștilor, cum e el oare? O fi având vreo mie de personalități și fețe?”  Ajunși la Vasile Șușca nu ne-am mai fi dus! Am stat peste patru ore la povești, ne-a cântat la frunză din repertoriul popular, am degustat niște vinuri rozalii, am încercat măștile, e tare șugubăț dar și sprinten la…

Vezi mai multe

Daniel Leș, distins cu titlul de Cetățean de Onoare al orașului Baia Sprie

Joi, 20 aprilie, artistul plastic – ceramist Daniel Leș a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al orașului Baia Sprie, ceremonie festivă ce a avut loc la Casa de Cultură în prezenţa primarului orașului Baia Sprie, Alin Sebastian Bîrda, directorului Bibliotecii Județene, Teodor Ardelean, directorului Direcției Județene de Cultură, Aura Pintea, lect. univ.…

Vezi mai multe

Simpozionul ”Iuliu Maniu și Maramureșul” a avut loc la Memorialul Sighet

Vineri, 17 februarie, în Sala de conferințe a Memorialului Sighet s-a defășurat simpozionul „Iuliu Maniu și Maramureșul” și face parte din seria de evenimente dedicate omagierii marelui om politic Iuliu Maniu. Simpozionul a fost o prelegere despre istorie, credință, onoare, sacrificiu şi iubire de ţară, avându-l în prim plan pe marele om politic Iuliu Maniu,…

Vezi mai multe

La Vişeul de Sus (II): Valea Vaserului – „Elveţie a Maramureşului”

de Adrian MAN, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Webmaster: www.portal-maramures.ro Vişeul de Sus, la sfârşitul lunii iulie, în perioada când localităţii i s-a conferit titlul de staţiune turistică de interes naţional, a fost vizitat de mii de turişti care se înghesuiau să prindă loc în vagonetele de clasă ale Mocăniţelor. Încât zilnic se suplimenta…

Vezi mai multe

La Vişeul de Sus, recent atestat ca staţiune turistică de interes naţional

La data de 13 iulie Guvernul României a hotărât pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional, printre care și Vișeul de Sus. În județul Maramureș această titulatură o mai dețineau localitățile Borșa și Ocna Șugatag, opt localități dețineau titulatura de stațiune turistică de interes local, iar din…

Vezi mai multe

Realizatorul documentarului „Moartea… punct sau virgulă?” a înființat o librărie privată

De Adrian MAN Anul acesta, la finalul lunii noiembrie, Filmul documentar „Moartea… punct sau virgulă?” a câștigat Premiul întâi la secțiunea „Cel mai bun film documentar” la Festivalul Internațional de Film din Elveția, SIFF 2021. Realizat și filmat la Baia Mare de Călin Terțan, filmul prezintă zece mărturii ale unor oameni care au trăit pe…

Vezi mai multe

Pe Valea Izei, în inima Maramureșului istoric

„Maramureșul este cununa României… este osul domnesc al sufletului nostru, ochiul voievodal căruia îi datorăm înainte de toate împrăștierea luminii cuvântului românesc în limba daco-romanilor peste toată românătatea” – poetul Ioan Alexandru Valea Izei este una dintre cele mai pitorești regiuni ale Mararmureșul istoric, cu sate tradiționale seculare, cu locuri unde istoria abundă, la fel…

Vezi mai multe

La Săpânța. Dumitru Pop Tincu onorat cu titlul de Tezaur Uman Viu

Maramureșeanul Dumitru Pop Tincu a fost onorat cu titlul de Tezaur Uman Viu, de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Este continuatorul marelui meșter popular Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel de la Săpânța,   Ioan Stan Pătraș Marele meșter popular al Maramureșului, Ioan Stan Pătraș, s-a născut în 1908 într-o familie de…

Vezi mai multe

Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației

Aflat la ieșirea din Sighetu Marmației spre Bârsana pe DN19, Cimitirul Săracilor a fost declarat ca „ansamblu de interes naţional” dedicat memoriei deţinuţilor politici morţi sau executaţi în închisorile, lagărele şi deportările comuniste, precum şi memoriei partizanilor ucişi în luptele cu Securitatea. Este împrejmuit cu un gard din conifere care înfățișează harta României iar municipiul…

Vezi mai multe

Pe urmele statuii lui Bogdan Vodă prin Maramureșului voievodal

Cuhea, capitala voievodală a Maramureșului Pe Valea Izei din Țara Maramureșului, o așezare străveche cu numele de Cuhea apare în izvoarele istorice, încă din 1353, ca cetate și reședință a voievodatului Bogdăneștilor. Voievodul Ştefan stăpânea acest ținut istoric legendar, tatăl viitorului întemeietor al Țării Moldovei, Bogdan I. Alexandru Filipașcu consemnează în cartea Istoria Maramureșului documentele…

Vezi mai multe