Recomandări
Gata cu scuzele… a început un Nou An!
La Cumpăna dintre Ani, obișnuim cu toții să ne stabilim anumite planuri și obiective pe care dorim să le realizăm în anul ce urmează. Și fiecare dintre noi știe ce anume își dorește cel mai mult, doar să ne putem ține de cuvânt…
Poate că ar fi vorba despre unele obiceiuri alimentare greșite, sau despre dependența de țigări, alcool sau chiar droguri… de ce nu, dependența de „ecrane”… în general, despre dependența unor obiceiuri nocive. Sau poate că am dori să includem sportul în viața noastră, practicarea regulată a exercițiilor fizice, acasă sau la sală; să avem o alimentație sănătoasă; să fim mai organizați, mai ordonați; să fim mai optimiști; să medităm cât mai des, să avem o relație mai apropiată cu Dumnezeu, cu biserica etc. De ce nu, și nicidecum în ultimul rând, să citim mai mult…
Nimeni nu e perfect, cu toții am avea nevoie de ceva mai bine… indiferent ce înseamnă asta. Nu e exclus să fim, în plus, în situația de a-i ajuta și pe alții, pe cei apropiați nouă.
Autorii acestor cărți vin în întâmpinarea tuturor acelora care doresc, au încercat, dar n-au reușit în totalitate, să-și ducă la îndeplinire obiectivele, prin practici și exemple simple, concrete, confirmate prin mărturii și cazuri de succes la care, bineînțeles, trebuie să se adauge acel „ingredient”, poate cel mai important, și anume, Voința!
Mult succes în bifarea a cât mai multor angajamente pentru Anul 2023!
Propuneri la Început de An:
– Să citesc mai mult;
– Să am o relație mai bună cu Dumnezeu;
– Să fiu mai fericit;
– Să slăbesc;
– Să fac sport;
– Să mă las de fumat;
– Să nu mai beau;
– Etc., etc.
SUCCES!