Covorul cu poveşti – o alternativă în a atrage copiii la lectură

Bibliotecar Mara POPOVICI

Secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” s-a adaptat din mers noilor metode de educație, denumite non-formale, adică nu se limitează la o formă strictă, rigidă de prezentare. Cea mai îndrăgită activitate non-formală adoptată este „Covorul povestitor”. Istoria acestei activități începe în anul 2008, când, printr-un proiect de parteneriat între bibliotecă și Asociația «Gradinitsa» din Franța, aceștia din urmă ne-au inițiat în tehnica covorului povestitor, covor denumit de ei raconte-tapis.

Covoare povestitoare

Existente la Secția pentru copii:

  • Capra cu trei iezi după Ion Creangă
  • Căsuţa din oală după o poveste populară
  • Cei trei purceluşi după povestea lui James Orchard Halliwell-Phillips
  • Cele patru colţuri după Jérôme Ruillier
  • Legenda sticletelui după o poveste populară
  • Mănuşa după o poveste populară
  • Micul peştişor roşu după Eric Battut
  • Puişorul după povestea lui Kornei Ciukovski
  • Punguţa cu doi bani după Ion Creangă
  • Ridichea uriaşă după o poveste populară
  • Scufiţa roşie după Fraţii Grimm
  • Tatăl meu după Lila Prap

Primele poveşti prezentate au fost două poveşti româneşti, la care doamna Annick Harbulot, fostă educatoare şi formator al educatoarelor, actualmente pensionară şi membră a Asociaţiei «Gradinitsa» din Bar-le-Duc, Franţa, a realizat două covoare povestitoare: „Capra cu trei iezi” şi „Povestea sticletelui”. Asociația «Gradinitsa» ne-a donat primele covorașe („Capra cu trei iezi”, „Povestea sticletelui”, „Peștișorul roșu”, „Cele patru colțuri”, „Tatăl meu”, „Punguța cu doi bani”), iar doamnele Annick Harbulot și Lidya Block au făcut prezentări demonstrative, pentru a învăța această tehnică pe toți cei interesați.
De ce covor? De ce povestitor? Covor, pentru că, în loc de carte, povestea este expusă în imagini pe un material textil de dimensiunea unui mic covor, care este prezentat pe jos, pe podea, la nivelul unde se petrec majoritatea acțiunilor pentru copii. Povestitor, deoarece covorul și personajele sunt făcute astfel încât să putem desfășura povestea de la început până la sfârșit pe acest suport.
Covorul povestitor, covorul cu poveşti, povestea din covor, sacul cu poveşti sau trăistuţa cu poveşti, cum ne place nouă să denumim această manieră de a povesti, pe care Asociaţia «Gradinitsa» o promovează este o alternativă/un suport la carte ca şi mini-teatrul, păpuşile de deget, păpuşile sau kamishibai-ul, care îi induce copilului plăcerea de a citi, conştientizându-l că acea poveste pe care el o ascultă, o acceptă, o savurează se găseşte între coperţile acelei cărţi care se află alături de covor.
De obicei cartea, covorul şi personajele din poveste se găsesc într-un sac, care de această dată este adus de un bibliotecar şi nu de Moş Crăciun şi este plin cu poveşti şi nu cu cadouri.
Începutul tradiţional al poveştii cu „A fost odată ca niciodată…” se transformă în „Şi când covorul s-a desfăcut,/ Povestea a şi început!”, iar finalul „Şi-am încălecat pe-o şa/ Şi v-am spus poveste-aşa” devine „Şi când povestea s-a terminat,/ Covorul l-am şi rulat”.
După demararea prezentării covorașelor, în grădinițe, școli și în bibliotecă, succesul avut de originala activitate ne-a motivat în găsirea unei soluții pentru a mări numărul de povești prezentate în acest mod. Cu toții ne-am pus la lucru creativitatea, abilitățile practice de care dispunem, anumite resurse financiare și multe idei pentru a da naștere următoarelor covoare povestitoare: „Scufița roșie” – după povestea fraților Grimm, „Puișorul” – după povestea scriitorului K. Ciukovski, „Cei trei purceluși” – după povestea lui James Orchard Halliwell-Phillips, „Mănușa” – după o poveste populară ucraineană și „Ridichea uriașă” – poveste populară.

Galerie