Dublă lansare la Catedrala episcopală din Baia Mare
25 Septembrie 2020 – Un eveniment istoric, de înaltă ținută academică, într-un an special.
Harta bibliotecii25 Septembrie 2020 – Un eveniment istoric, de înaltă ținută academică, într-un an special.
Fundația “Arhiepiscopul Justinian” a început demersurile de răscumpărare a casei în care s-a născut și a copilărit Arhiepiscopul Justinian Chira. Proiectul vizează transformarea casei părintești a acestuia în Casa Memorială “Justinian Chira”, care devine astfel un obiectiv turistic de interes național.
În urmă cu aproape două decenii făceam cunoștință cu frumusețile ținuturilor nordice participând la un pelerinaj prin Danemarca, Suedia și Norvegia. Eram „călători dedicați” pe urmele Sfintei Brigitta dar interesul dominant a fost cel documentar – cognologic. Intrasem într-o lume de o cu totul altă factură. Frumuseți sălbatice coexistând cu excelente modernități urbanistice, dar…
Consilierii Județeni au decis înființarea Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare, instituție publică de cultură, în subordinea CJ Maramureș.
Vineri, 2 octombrie 2020, orele 18:00-20:00, Colonia Pictorilor Baia Mare. Organizat de Camerata Euroart BAIA MARE
Oglinda paginii de titlu: P. Verlaine / Sagesse / Portrait gravé par J.-L. Perrichon / d`aprés Eugène Carrière / Ornements dessinés et gravés sur bois / par Maurice de Lambert / Paris / Éditions d`art Édouard Pelletan / R. Helleu et R. Sergent, éditeurs / 125, Boulevard Saint-Germain, 125 / MDCCCCXXV. Biblioteca noastră deține o…
Vineri, 4 septembrie – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare Maramureșul, această zonă binecuvântată de Dumnezeu, a dat de-a lungul anilor o multitudine de scriitori, filologi, folcloriști, etnografi de renume cum ar fi: Petre Dulfu, Dumitru Pop, Mihai Pop,, Mihai Dăncuș, Vasile Latiș, Pamfil Bilțiu, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Alexandru Ivasiuc, Tit Bud și alții.
În perioada 23-27 septembrie, ediția a IX-a a Festivalului „Strada de C`Arte” va oferi un mix remarcabil al artelor și științelor, devenind timp de 5 zile cea mai semnificativă cameră urbană cultural-educațională a României.
Vineri, 18 septembrie, ora 13.00 – Casa Memorială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” Sighetu Marmației.
Ioan Alexandru, „Poetul cristic” – 16 septembrie 2020 „Satul transilvan, cu toată austeritatea și sacralitatea lui, este o permanență în scrisul meu. Când am plecat de acolo am avut sentimentul că am plecat din rai și așa a fost. Până când am înjghebat familia în care am regăsit acel rai, într-o altă formă, satul a…
11-13 septembrie 2020, orele 10:00 – 14:00. Teatrul De Vară Din Baia Mare. Intrarea este liberă, accesul se face exclusiv pe bază de rezervare.
Cea mai veche carte în limbă străină, aflată în colecțiile Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare la Compartimentul Colecții Speciale, De linguae Latinae elegantia libri sex, Lorenzo Valla, Paris, 1538, este un studiu științific despre frumusețea limbii latine și aparține umanistului și filologului italian Lorenzo Valla. Lucrarea de lingvistică latină a stat la baza a…
Miercuri, 16 septembrie 2020, orele 18:00 – 20:00. Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Intrarea este liberă, accesul se face exclusiv pe bază de rezervare.
Baia Mare este următorul oraș pe harta Caravanei TIFF, care duce filmele bune prin țară pentru al 11-lea an. Între 4 și 6 septembrie, în Piața Libertății, de la 20.30, vor fi proiectate trei filme multi-premiate din Spania, România și Islanda.
Piese din colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș au fost expuse la un festival de artă din Belgia.
Miercuri, 4 septembrie, 2020 la 19:00 – 21:00, Muzeul Satului din Baia Mare. Organizat de Camerata Euroart Baia Mare. Intrarea este liberă, pe bază de rezervare.
Româna – în primele 20 de limbi vorbite, printre cele 6.000-7.000 de pe planetă”, a declarat președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Prin Legea 53/2013 se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române.
În data de 20.08.2020, subprefectul județului Maramureș, doamna Mihaela Oana Oșanu, a participat la dezvelirea lucrării artistice „Pintea Viteazul”, realizată de maestrul ceramist Zaharie Bledea și lansarea Revistei „Mărturii maramureșene” nr. 3-4, redactor șef – preot Radu Botiș.
Anunțăm cu profundă durere trecerea la cele veșnice a domnului PAUL ANTONIU, actor emblematic al scenei băimărene, un artist care și-a dedicat întreaga viață teatrului, muzicii, poeziei și un colaborator drag la „e-Bibliotheca septentrionalis”. S-a născut la 2 februarie 1937 în localitatea Letca, județul Sălaj, de care era extrem de mândru. Visul din copilărie al…