Maramureșul muzical: lexicon biobibliografic

În trecut se spune, mai mult în stil de prevestire, că în mâinile acelui om condeiul îi va ședea bine odată! Acum, în fața acestei lucrări monumentale, pot să rostesc din preaplinul certitudinilor consolidate prin lectură, că autorilor li se potrivesc perfect „meseria” şi pasiunea de a scrie.

O zi tristă de primăvară!

Ieri, 1 aprilie 2021, în jurul orei 17, la Cluj-Napoca, a trecut în eternitate prof. dr. ȘTEFAN MARIȘ, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

Calendarul cultural, Aprilie

1 aprilie 1881 – S-a născut Octavian Goga În satul Răşinari, Sibiu, în Transilvania, se naşte Octavian Goga, poet român ardelean de origine aromână, politician de extremă dreaptă şi prim-ministrul României. 1 aprilie 1910 – Se înființează Comisia Istorică a României A fost înființată de către Spiru Haret, Comisia Istorică a României, pentru publicarea în…

Să ne cunoaștem mai bine prietenii necuvântători

Dragi cititori, dacă aveți în companie astfel de animăluțe drăgălașe și dacă doriți să aflați și mai multe informații despre ele, pe care poate nu le-ați știut de fiecare dată atunci când acestea nu erau tocmai în „apele” lor, să începem prin a recunoaște că și ele ar putea avea problemele lor.

Dr. Gyula Schönherr – Preşedintele „Asociaţiei Muzeale Băimărene”

Dr. Gyula Schönherr – Preşedintele „Asociaţiei Muzeale Băimărene” „Scopul şi destinaţia muzeelor moderne urmăresc să adune, pe baza principiilor ştiinţifice, atât obiectele naturii, cât şi totalitatea bunurilor culturale ca produse ale gândirii şi activităţii umane, să le prezinte în mod permanent şi de înţeles pentru toată lumea, pentru ca cei care le văd pe acestea,…