Laura Temian – portret de bibliofil – 75 de ani

În amurgul acestei toamne nostalgice, dar plină de culoare și rod, o omagiem pe doamna Laura Temian, la împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani, o vârstă a desăvârșirii depline. Filolog, bibliolog, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare în perioada 1992-2001, director adjunct de specialitate în perioada 2001-2010…

Vezi mai multe

Din patrimoniul Colecțiilor speciale: Vasile Goldiș – 160 de ani de la naștere

Din patrimoniul Colecțiilor speciale ale bibliotecii judeţene:„Discursuri rostite în preajma Unirii și la Asociațiunea Culturală Astra”, Vasile Goldiș, București, Cultura Națională, 1928. La 12 noiembrie 1862 s-a născut la Mocirla (Arad), profesorul, publicistul și omul politic Vasile Goldiș. A fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, membru de onoare al Academiei Române…

Vezi mai multe

Centrul Cultural al Românilor din Transcarpatia – „simbol de identitate și cultură românească”

În data de 31 octombrie 2022, la Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, localitatea Apșa de Jos, raionul Teaciv (Teceu), regiunea Transcarpatică din Ucraina, într-o atmosferă călduroasă, patriotică, s-a desfășurat o activitate culturală cu rezonanță internațională la care au participat români din dreapta și din stânga Tisei, eveniment prilejuit de lansarea cărții Românii din dreapta Tisei în imagini vechi…

Vezi mai multe

11 noiembrie – Ziua Mondială Origami sărbătorită la Biblioteca Judeţeană

În data de 11 noiembrie se sărbătoreşte Ziua mondială origami. Cu această ocazie, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret îşi întâmpină utilizatorii cu expoziţia „Hârtia prinde viaţă în tehnica origami şi quilling”, realizată de bibliotecare ale acestui serviciu destinat copiilor. O lume fascinantă de animale (păsări, peşti, fluturi) şi flori…

Vezi mai multe

Cercul de Filatelie, un nou cerc la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare vă invită să participați la activitățile noului cerc filatelic care va debuta pe data de 11 noiembrie 2022, începând cu ora 17, în Sala CompuTEEN, sub îndrumarea inginerului Leonard Alexandru Pop. Vă așteptăm, cu mic cu mare, să vă înscrieți pentru participare la Secția Copii a Bibliotecii. Activitățile…

Vezi mai multe

Workshop de Film la Baia Mare

Introducere în Actorie de Film și Scrierea Scenariului 18 noiembrie – 4 decembrie 2022. Workshopul de Film este recomandat tinerilor între 14 și 36 de ani, dar totodată accesibil si celor care au peste 36 de ani. Indiferent de vârstă, dacă vrei să te înscrii lasă-ne un mesaj. Participarea este gratuită în limita locurilor disponibile.…

Vezi mai multe

10 noiembrie 1907 – Mihail Fărcășanu, director al secției române de radio “Europa Liberă”

Mihail Fărcășanu, născut în 10 noiembrie 1907, a fost un jurist, politician și scriitor român. A urmat cursurile de științe politice la London School of Economics, luându-și doctoratul la Berlin, unde și-a continuat cursurile juridice. S-a căsătorit cu Pia Pillat, fiica poetului Ion Pillat, nepoată a lui Dinu Brătianu. A fost președintele organizației Tineretului Național…

Vezi mai multe

10 Noiembrie – Ziua Mondială a Științei pentru Pace și Dezvoltare

Aceasta a fost stabilită în anul 2001 de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). A fost instituită cu scopul de a evidenția rolul esențial al științei în societatea noastră și pentru a implica pe toată în lumea atât în oportunitățile pe care le oferă știința, cât și în problemele cu care se confruntă societatea la momentul actual.

Vezi mai multe

Aşezări din Maramureş: Comuna Bistra, monografie

Aşezările din Maramureş de-a lungul istoriei: lucrări monografice (selecţie dintr-o bibliografie parţial adnotată). Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. Recomandarea săptămânii: Comuna Bistra : monografie / Vasile Cureleac, Stelian Gigel Borlan, Vasile Oniujec, … – Baia Mare, 2011. – 179 p.,il. Cartea este dedicată aniversării a 600 de ani de la prima atestare documentară scrisă a…

Vezi mai multe

„Educație pentru sănătate” cu Alexandra Bîrlea

Mulțumim Alexandra Bîrlea pentru implicare și prezentarea deosebită pe un subiect de actualitate și anume: imunitatea și pregătirea organismului pentru iarnă. A fost un dialog constructiv, cu întrebări și răspunsuri adecvate temei.   Începând cu luna noiembrie, la Filiala Traian vor avea loc întâlniri pe teme de sănătate. Va avea loc prima întâlnire cu tema: „Ce…

Vezi mai multe

9 noiembrie – Ziua Mondială a Libertății

În 9 noiembrie sărbătorim Ziua Mondială a Libertății. George W. Bush a ales această zi în 2001, pentru a aniversa căderea Zidului Berlinului din 9 noiembrie 1989. Președintele Ronald Reagan este considerat „declanșatorul” întregului lanț de evenimente, cu faimosul lui speech din 1987, unde îndemna: “Tear down this wall!”. George Orwell este unul dintre cei…

Vezi mai multe

Video: Expoziția de artă ”Salonul de toamnă” la biblioteca județeană (Maramedia)

 Seria de evenimente organizate împlinirii a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Maramureș s-a încheiat cu un eveniment reprezentativ Băii Mari, cu expoziția de artă ”Salonul de toamnă” a membrilor Asociației Artiștilor Plastici ”Alexandru Șainelic”. Salonul Artelor de la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” din Baia Mare a devenit neîncăpătoare, ceea ce demonstrează…

Vezi mai multe

Lansare de carte: „Cheia către infinit” de Camelia Maria Nistor

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” organizează lansarea cărții de poezie „Cheia către infinit”, autoare Camelia Maria Nistor, membră a Cenaclului „Voci eminesciene”, volum apărut la Editura Valea Vinului, 2021. Invitați speciali: poeta Elena Cărăușan, prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, poetul Gheorghe Pârja, poetul Nicolae Scheianu. Tot în cadrul evenimentului se…

Vezi mai multe

„Educație pentru sănătate” la Filiala Traian

Începând cu luna noiembrie, la Filiala Traian vor avea loc întâlniri pe teme de sănătate. Va avea loc prima întâlnire cu tema: „Ce știm despre imunitate?” din cadrul clubului „Educație pentru sănătate”, desfășurat la Filiala Traian a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”. Aceste întâlniri se adresează deopotrivă elevilor și altor categorii de cititori. Prezintă: Alexandra Bîrlea, tehnician…

Vezi mai multe

Calendarul lecturii: NOIEMBRIE – O carte de educație financiară

Calendarul lecturii, expoziţie de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi: NOIEMBRIE – O carte de educație financiară Din bogatul fond de cărţi disponibile au fost selectate o gamă variată de monografii, cu accent pe noutăți, în scopul promovării colecțiilor de documente destinate împrumutului la domiciliu din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”. Vă urăm……

Vezi mai multe

S-a născut la 8 noiembrie 1928 istoricul literar Dumitru Micu

Dumitru Micu s-a născut în 8 noiembrie 1928 în actualul județ Sălaj. A fost unul dintre cei mai importanți istorici literari ai perioadei postbelice. A scris opere de sinteză despre Poporanism, literatura modernă, revista Gândirea, dar și monografii despre Tudor Arghezi, G. Călinescu sau George Coșbuc, precum și o importantă și cuprinzătoare istorie a literaturii…

Vezi mai multe

Despre Mihail Diaconescu şi actuosa essentia!

Mihail Diaconescu (n. 8 noiembrie 1937, Priboieni, Muscel, azi Argeș – d. 25 martie 2020, București) De dr. Teodor ARDELEAN  Eram la o lansare de carte în Bucureşti, la Muzeul Literaturii Române. Şi pentru că printre argumentele mele despre persoana „lăudată” am folosit sintagma „actuosa essentia”, trimiţând apoi direct expresia spre concretul lucrurilor (amintindu-l pe…

Vezi mai multe