Concert extraordinar de Paște al Corului Madrigal

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” oferă publicului tradiționalul Concert Extraordinar de Paște. Evenimentul, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar-Mihail Verlan, a fost înregistrat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României și va fi disponibil din Sâmbăta Paștelui, pe 1 mai, în aplicația online Madrigal App sau pe pagina de Facebook, unde va putea fi vizionat gratuit.

Vezi mai multe

Calendarul cultural, Mai

1 mai – Ziua Internațională a Muncii În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe…

Vezi mai multe

Sfintele Paști în datini și obiceiuri

„Ceea mai mare, mai însemnată, mai sfântă și mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, după spusa românilor de pretutindene, e sărbătoarea Paștilor, Paștile sau Învierea Domnului, întâi, pentru că în această zi „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”

Vezi mai multe

SĂRBĂTOAREA PAȘTELUI e una Sfântă!

Dacă, începând de Joi, sufletele noastre devin triste, odată cu Duminica Învierii, a Speranței, devenim fericiți! Tot în această Duminică, în familie, se servește masa specifică acestei Sărbători. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți pune la dispoziția cititorilor o serie de cărți cu rețete tradiționale pascale, din bucătăria românească.

Vezi mai multe

OUĂLE DE PAȘTI

Specialiștii consideră că obiceiul vopsirii ouălor a apărut și s-a manifestat, cu precădere, în zona dintre Munții Balcani și până la ramificațiile nordice ale Munților Carpați, pe cursul inferior și mijlociu al Dunării, fiind ulterior împrumutat în regiunile din jurul acestui areal.

Vezi mai multe

Romancierul Victor TECAR, a trecut în eternitate!

Cu tristeţe şi adâncă durere anunţăm trecerea la cele veşnice, în 27 aprilie, a scriitorului Victor TECAR din Dealul Corbului, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Rugăm pe Părintele Ceresc să-l aşeze alături de cei buni şi drepţi, aşa cum a fost Domnia sa în viaţa aceasta, în cei aproape 80 de ani de viaţă…

Vezi mai multe

Ordinul Republicii, acordat de Ziua Bibliotecarului

În 23 aprilie 2021, de Ziua Bibliotecarului, doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, a acordat Ordinul Republicii doamnei Lidia Kulikovski, doctor conferențiar, manager în cadrul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, pentru contribuția sa substanțială de-a lungul anilor la dezvoltarea bibliotecilor din Republica Moldova.

Vezi mai multe

CERNOBÎL – POVESTEA DEZASTRULUI

La 26 aprilie 1986 a explodat reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. Un accident, cel mai grav din istoria nucleară civilă, care venea în urma unei serii de erori umane. Reactorul a scăpat de sub control şi s-a produs o explozie violentă.

Vezi mai multe

ANTICARIATUL DONATORILOR

Azi, 23 aprilie 2021, cu ocazia Zilei Bibliotecarului din România, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare reia proiectul ANTICARIATUL DONATORILOR, demarat în 25 ianuarie 2018, la inițiativa directorului dr. Teodor Ardelean.

Vezi mai multe

Concurs OpenGov Influencer

Secretariatul General al Guvernului anunță demararea înscrierilor la un concurs adresat tinerilor creativi ce-și doresc să fie parte din schimbarea relației dintre cetățeni și instituțiile statului. Cei interesați vor trebui să promoveze în mod inovativ valorile și principiile guvernării deschise, prin realizarea unui scurt material video (maxim 1 minut). Clipurile pot fi realizate în stil vlog, prin…

Vezi mai multe