Inginerul Teodor Bene – truditor la „subteranele” istoriei mineritului maramureşean

de Gabriel STAN-LASCU, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”. Baciul Toader, cum îl cunosc prietenii şi breslaşii din domeniul mineritului, este un om cu inimă mare. Deşi ajuns la o venerabilă vârstă, când i s-ar cuveni cu asupra de măsură să-şi bucure zilele în tihnă şi detaşare, neodihna spiritului şi sentimentul datoriei şi al veneraţiei faţă de cei…

Vezi mai multe

In memoriam prof. Vasile Lechințan – istoric, scriitor, om al cetăţii

Istoriografia și cultura românească a pierdut o voce autorizată, demnă și credibilă în apărarea adevărului istoric, a patrimoniului și valorilor fundamentale ale poporului român, un desăvârșit profesionist, care și-a pus întreaga existență în slujba binelui public. Regretatul publicist, remarcabil istoric, scriitor, om al cetății și excelent arhivist s-a născut la 21 ianuarie 1949, în localitatea…

Vezi mai multe

Alexandru Graur, o viață dedicată limbii române (9 iulie 1900 – 9 iulie 1988)

Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900, Botoșani, România – d. 9 iulie 1988, București, România) a fost un lingvist, savant român de origine evreiască, membru titular al Academiei Române (din 1955). Al. Graur s-a născut într-o familie de origine evreiască la Botoșani. Mama sa aparținea familiei de cărturari Sanielevici, din care au provenit și criticul literar…

Vezi mai multe

150 de ani de la nașterea scriitorului francez Marcel Proust

150 de ani de la nașterea scriitorului francez Marcel Proust . Vitrină de carte la Compartimentul „Multiculturalia”: „Autorul «celei mai mari opere de ficțiune a tuturor timpurilor până în ziua de azi» (W.S. Maugham), un roman cu peste 2.000 de personaje…” – 150 de ani de la nașterea scriitorului francez Marcel Proust (10 iulie 1871).

Vezi mai multe

Festivalul Internațional de Film de Animație ajunge și în Maramureș

Festivalul Internațional de Film de Animație – ABIFF, aflat la prima sa ediție, lansează în perioada 9-11 iulie în peste 30 orașe din țară un adevărat maraton al filmelor de animație, care va continua pe tot parcursul verii. Acestea sunt destinate deopotrivă copiilor prin prezentarea unor producții atât haioase și pline de șarm, dar și educative, precum și publicului adult cinefil, pasionat de filmele de animație de autor.

Vezi mai multe

Proiecte culturale pentru finanțări de la CJ Maramureș

Asociațiile, organizațiile non-profit care desfășoară activități în domeniul cultural au posibilitatea să depună proiecte în vederea finanțării la Consiliul Județean Maramureș. Valoarea bugetului nerambursabil alocat pentru acest an este de 200.000 lei. Documentația necesară este postată pe site-ul instituției: www.cjmaramures.ro, secțiunea activitate/ghiduri de finanțare. Solicitările se pot depune până în 19 iulie, ora 16. Selecția…

Vezi mai multe

Tur ghidat al expoziției „Artiști și Toposuri”

Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» organizează turul ghidat al expoziției temporare «ARTIȘTI ȘI TOPOSURI. Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare». Curatorul expoziției, dr. Tiberiu ALEXA, istoric și critic de artă, directorul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», invită publicul la incursiuni „foto-documentare” și prezentări…

Vezi mai multe

Evenimentele zilei de 4 iulie în istorie

1776: A fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat. Ziua Independenței, Statele Unite ale Americii. 1827: Sclavia este abolită în statul New York. 1864: Decret domnesc privind înființarea Universității din București, care reunea într-un singur corp facultățile de…

Vezi mai multe

Calendarul cultural, Iulie

1 iulie 1866 – Este promulgată prima Constituţie a României În vigoare – cu unele modificări din 1879, 1884 şi 1917 – până în 1923, când a fost înlocuită de Constituţia României Mari, redactată după modelul Constituţiei Belgiei din 1835, considerată atunci a fi cea mai avansată pe plan european.

Vezi mai multe

Expoziție de carte: Biblioteca Haiku

Biblioteca Haiku. Proiect inițiat și coordonat de Corneliu Traian Atanasiu. Invitație la lectură pentru toți iubitorii de haiku! Grupul RO KU este primul grup de autori de haiku online din România. Grupul perpetuează, din 2007, două concursuri școală de haiku, unul lunar și unul săptămânal, în care participanții stabilesc prin votul lor ierarhia din fiecare…

Vezi mai multe

Proiectul cultural „În lumea celor fără cer”

Finanţare de la Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul „În lumea celor fără cer” este cel de-al treilea proiect depus și câștigat de către Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, la Administrația Fondului Cultural Național. Primul proiect , „Percepții senzoriale inedite – fascinația cristalelor”, a fost câștigat în anul 2017, iar cel de-al doilea,…

Vezi mai multe

26 iunie – Ziua Drapelului Național al României

  Drapelul, simbol identitar al poporului român. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus…

Vezi mai multe

Pe aripile muzicii… la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”

Joi, 24 iunie Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” a găzduit în Salonul Artelor spectacolul „Pe aripile muzicii” al secţiei canto clasic şi pian, din cadrul Şcolii populare de artă, prof. îndrumător Melania Carmen Augustin. De la clasicul Fur Elise a marelui romantic Beethoven, coloana sonoră din filmul Piraţii din Caraibe, piese a Mariei Cernovodeanu, până la…

Vezi mai multe

Un om al cărții, Săluc Horvat, la ceas aniversar!

Expoziție de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă. Un om al cărții, Săluc Horvat, la ceas aniversar! Născut la 23 iunie 1935 în satul Șigău, județul Cluj, Săluc Horvat este absolvent al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare, iniţiatorul şi…

Vezi mai multe

Scrisoare aniversară Preasfințitului Părinte IUSTIN Episcopul Maramureșului și Sătmarului

Fiecare vârstă este o operă de artă, în care lucrează, într-o fericită îmbinare, Tatăl ceresc, codul genetic transmis prin generații și societatea modelatoare. Privesc la imaginile de acum zece ani când subsemnatul împlinea 60 de ani iar PSS Iustin, sărbătoritul sexuagenar de azi o jumătate de veac și voința unui demnitar mult mai tânăr ne-a așezat în rama axiologică a urbei noastre spre a fi cinstiți cu plusul de lumină publică ce se dă așa-zișilor „cetățeni de onoare”.

Vezi mai multe

60 de ani de la naşterea Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul. Expoziție de reviste la Sala de lectură – Periodice

60 de ani de la naşterea Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul. Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului S-a născut în lumina binecuvântatei veri, pentru Lumină, în ajun de Sânzâiene la 23 iunie 1961 din părinţi binecredincioşi – Ştefan şi Maria Hodea – în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş, având numele de botez Ioan. FORMARE ȘI…

Vezi mai multe

Atelier de lucru pentru documentarea și protejarea patrimoniului cultural imaterial local din România

Atelierul „UNESComunitate” este dedicat documentării și protejării patrimoniului cultural imaterial local din România. Este un efort comun al Departamentului de Etnologie al Academiei Române din Iași și a Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii din România, organizat cu sprijinul Centrului Regional UNESCO din Sofia.

Vezi mai multe

Consiliul Județean Maramureș susține înscrierea Țării Maramureșului ca Peisaj Cultural Tradițional UNESCO

În luna martie a acestui an, Asociația La Blouse Roumaine, alături de publicistul Teofil Ivanciuc și alți peste 50 de semnatari au înaintat Ministerului Culturii, Institutului Național al Patrimoniului, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO o scrisoare prin care s-a solicitat demararea procedurilor necesare în vederea includerii Țării Maramureșului în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Vezi mai multe

Diplome de excelență și premii pentru scriitorii de prestigiu ai Municipiului Baia Mare

Ziua Scriitorilor, eveniment cultural de anvergură al municipiul Baia Mare, este organizat și susținut anual, începând cu anul 2012, la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, în semn de respect și prețuire pentru oamenii speciali, înzestrați cu talentul de a da viață cuvintelor, care contribuie la prestigiul pe care orașul nostru îl are pe plan național și…

Vezi mai multe