Lansarea celui mai recent număr al revistei “Familia română” la Cluj-Napoca

Joi, 27 iunie 2024, ora 14:00, la Biblioteca Academiei Române Cluj-Napoca se lansează ultimul număr al revistei „Familia română”, editată de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare şi Asociaţia Culturală Familia Română. Vor prezenta: dr. Teodor Ardelean, directorul revistei şi dr. Ştefan Vişovan, redactorul şef. … „Revista Familia română continuă şi cu numărul de faţă…

Vezi mai multe

Ateliere MERITO pentru studenți „Start bun în educație”

Ateliere MERITO: „Start bun în educație”. Acestea s-au desfășurat lunar, în format fizic, în perioada aprilie-iunie 2024, organizate împreună cu Marisca Morari, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Universitatea Tehnică Cluj- Napoca Centrul Universitar Nord Baia Mare, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Azi am avut ultimul…

Vezi mai multe

„Colecţia 50 de clasici” ‒ la Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi

Seria Editurii Litera cuprinde sinteza celor mai importante 50 de cărţi, sub semnătura lui Tom Butler-Bowdon, asupra marilor idei care au schimbat cursul istorie actuale, aparţinându-le unor clasici din diferite domenii, facilitând accesul cititorilor la cunoaştere în general sau punctual: un fel de cunoaștere rapidă, selectând ceea ce te interesează din mai bogatul material informativ.…

Vezi mai multe

Expoziția de fotografie acvaprint „A 69-a primăvară”, Doru Dragoș

Miercuri, 26 iunie 2024, ora 17.00, Salonul Artelor: Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziției personale de fotografie acvaprint intitulată „A 69-a primăvară”, a artistului plastic Doru Dragoș. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 26 iunie – 5 iulie.

Vezi mai multe

Clubul de lectură de la Filiala Traian își redeschide porțile pentru cititori – Filiala Traian

Filiala Traian a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” organizează pe perioada verii clubul de lectură „Ce mai citesc copiii”. Acesta se adresează copiilor cu vârste între 7 și 14 ani și va avea loc săptămânal, miercurea, în intervalul orar 16:00 – 18:00. „Vă așteptăm să depănăm împreună povești, să învățăm, să recomandăm cărți pe are le-am…

Vezi mai multe

Diarium Academicum Septentrionis (LXXIII)

 6 iulie 2022. Autograf pentru Teodor Ardelean de la Marius Câmpeanu, pe pagina de gardă a cărții Participarea românilor din comuna Copalnic-Mănăștur la Primul Război Mondial (1914-1918), scrisă împreună cu Alexandru Bucur și tipărită la Editura Argonaut Cluj-Napoca în 2021 (174 p.). Prefață: prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române.   12 iunie 2006.…

Vezi mai multe

Hermann Oberth – 150 de ani de la naștere – Instagram

Azi se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Hermann Oberth, fizician, matematician și inventator, membru post-mortem al Academiei Române. Născut la 25 iunie 1894 în Sibiu, Hermann Oberth a fost unul dintre pionierii astronauticii și ai rachetelor moderne. Considerat unul dintre fondatorii zborului spațial, Oberth a adus contribuții esențiale la dezvoltarea teoriei și…

Vezi mai multe

Expoziția personală de pictură „Conexiuni armonice”, Mihaela Mureșan

Marți, 25 iunie 2024, ora 17.00, Salonul Artelor: Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziției personale de pictură intitulată „Conexiuni armonice”, a artistei plastice Mihaela Mureșan. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 25 iunie – 5 iulie. Curator: Mihai Tirică; Prezintă: Greti Adriene Papiu; Moment muzical:…

Vezi mai multe

Cartea săptămânii: Castele și Palate din Europa

Această carte impunătoare, oferă date şi fapte interesante care ajută la ilustrarea rolului istoric ale unora dintre cele mai impunătoare structuri arhitecturale: palatele şi castelele regilor europeni. Înţelegerea acestor monumente europene şi a funcţiei lor istorice duce la o mai profundă cunoaştere a trecutului glorios a popoarelor care le-au construit. Cartea conţine texte simple, fotografii…

Vezi mai multe

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 24 – 29 iunie 2024

Luni, 24 iunie, În conformitate cu prevederile legale în vigoare, luni, 24 iunie, biblioteca este închisă pentru public. Marți, 25 iunie ora 17.00, Salonul Artelor:  Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziției personale de pictură intitulată „Conexiuni armonice”, a artistei plastice Mihaela Mureșan. Expoziția va putea fi…

Vezi mai multe

Alexandru Odobescu – 190 de ani de la nașterea istoricului şi scriitorului – Vitrină de carte

Alexandru Odobescu, un autor polivalent, cu preocupări în varii domenii ale cunoașterii: literatură, istorie, arheologie, politică – 190 de ani de la nașterea istoricului şi scriitorului (23 iunie 1834), membru titular al Academiei Române – vitrină de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți. „Alexandru Odobescu a fost unul din cei mai de seamă…

Vezi mai multe

Anunț: Program special de Rusalii

Program special – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – Stimaţi utilizatori! În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de luni 24 iunie 2024, biblioteca este închisă pentru public. Conducerea Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Vezi mai multe

In memoriam scriitorul basarabean Spiridon Vangheli (1932-2024)

A plecat spre cerurile eternității literaturii române scriitorul basarabean Spiridon Vangheli, cunoscut mai ales pentru lucrările sale dedicate copiilor, dar și pentru începuturile sale excepționale întru învățarea limbii române. Se știe importanța primului abecedar pe care Spiridon Vangheli, împreună cu Grigore Vieru, l-au dat publicității la începuturile promovării limbii române în Republica Moldova. Biblioteca noastră…

Vezi mai multe