Biblioteca de idei. O lecție de vrednicie
Când l-am studiat în școală pe Alexandru Odobescu mi s-a părut forțată intrarea lui între clasicii literaturii române. Când am cercetat Istoria ASTREI și, apoi, a Academiei Române am simțit nevoia să-l ridic în mult mai multă lumină.
Războiul oriental ilustrat, A.P. Alexi și Maxim Pop, Graz, 1878
Din patrimoniul Colecțiilor Speciale ale BJPD
Am avut norocul să îl cunosc
Din Chișinăul cel cu inimă română îmi vin mereu vești proaspete, mai bune – mai rele, de la prietenul statornic și neîntinat cu compromisuri contemporane, Vasile Șoimaru.
Redeschiderea bibliotecii pentru public
Ultima actualizare: 29.05.2020 Programul pentru public al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare se va relua gradual și diferențiat, doar la sediul central.
Activitatea la bibliotecă continuă
Stimați cititori, chiar dacă am fost nevoiţi să întrerupem activităţile cu publicul, atât la sediul central, cât şi la filiale, dorim să fim cât mai aproape de solicitările Dvs. prin modalităţi alternative de comunicare.
Ziua Bibliotecarului (prezentare video)
Dragi utilizatori, începând cu anul 1996, la inițiativa UNESO, în fiecare an, pe 23 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor în aproape toate țările lumii. În România, începând cu anul 2005, această dată a fost declarată și Ziua Bibliotecarului.
Scrisoare de suflet către Cititorii noștri
Dragii noștri, noi, bibliotecarii dorim să Vă spunem că ne este foarte dor de Voi… ne lipsiți foarte mult…! Noi suntem aici, în continuare… avem lucruri de făcut, care nu se văd totdeauna, căci țin de sarcinile noastre interne de serviciu. Dar nimic nu se compară cu prezența Voastră…! Cărțile sunt și ele triste… stau…
Robocorns #ro004 și American Corner
”Continuăm să producem viziere pentru cei care au nevoie de ele! American Corner de la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare ne-a împrumutat o imprimantă 3D pentru a produce mai multe viziere. Mulțumim American Corner pentru susținere.
Hronicul româno-moldo-vlahilor, Dimitrie Cantemir, 1835-1836
Din patrimoniul Colecțiilor Speciale ale BJPD
Poesii de Mihail Eminescu. București, 1884
Din patrimoniul Colecțiilor Speciale ale BJPD
Biblioteca de idei: Despre izolare și sihăstrie
Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Starețul Mănăstirii Lainici mi-a cucerit inima și mi-a mângâiat profund relieful complicat al sufletului în întâlnirile pe care le-am avut în anul 2013.
Dragii noștri cititori…
Dragii noștri cititori, ne dorim ca biblioteca să vibreze iar, cu voi în preajmă, fie pentru împrumut de carte, fie la dezbateri, discuții, conferințe, lansări de carte.
Oglinda sănătăţii şi a frumuseţii omeneşti, 1829
Din patrimoniul Colecțiilor Speciale ale BJPD
Un erudit transilvănean: Petre Dulfu
Marți, 10 martie, ora 13 – Fondul Documentar al Academiei Române
”Bibliotheca septentrionalis” nr. 53 (2/2019)
Marți, 10 martie, ora 13 – Fondul Documentar al Academiei Române
Prosperitate crescută prin Feng Shui tradițional
Sâmbătă, 14 martie, ora 10- Sala de Conferințe
Cele cinci simțuri și transformarea impresiilor
11 – 12 martie, ora 17 – Sala de cenaclu
Femeia din vis – Întoarcerea în timp
Miercuri, 4 Martie, ora 16:30 – Sala de conferințe