Matematicianul acad. Constantin Năstăsescu la 80 de ani

Constantin Năstăsescu, matematician, membru titular al Academiei Române, împlinește azi 80 de ani. Este autorul manualelor de algebră utilizate între anii ’80 și ’90, în ciclul liceal de învăţământ. A redactat „Exerciţii şi probleme de algebră“, o culegere folosită, vreme de mai mult de două decenii, în toate şcolile din România. A publicat peste 150…

Vezi mai multe

4 martie 1882 – S-a născut omul politic Nicolae Titulescu

În 4 martie 1882 s-a născut Nicolae Titulescu, diplomat, jurist, profesor universitar și om politic, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine și ministru de finanțe, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor (primul care a fost reales pentru o nouă sesiune) și membru titular al Academiei Române. Prestigioasă figură a vieţii politice interne, dar…

Vezi mai multe

1 martie 1925 – S-a născut Solomon Marcus, renumit matematician

În 1 martie 1925 s-a născut Solomon Marcus, renumit matematician, membru titular al Academiei Române. Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică, matematica și lingvistica computațională, a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie, istoria științei și a educației. Referitor la educație, vorbele lui au…

Vezi mai multe

In memoriam eseistul și filozoful Mihai Șora

Din 25 februarie Mihai Șora nu mai este printre noi. Membru de onoare al Academiei Române din 2012, eseist și filozof, a fost student la Sorbona (primind o bursă din partea guvernului francez), după ce a absolvit Facultatea de Litere din București, și și-a luat apoi doctoratul la Grenoble. A fost cercetător în Paris până…

Vezi mai multe

120 de ani de la naşterea sculptorului Ion Irimescu

Azi se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Ion Irimescu, „cel care este considerat cel mai mare sculptor român după Brâncuşi, fiind continuatorul unei generaţii de mari artişti care i-a cuprins pe Paciuirea, Oscar Han, Jalea sau Gheorghe Anghel. Arta lui Ion Irimescu entuziasmează simţurile, evoluând de la neoclasicismul de început, la etapa…

Vezi mai multe

“Radioul și Pacea” de Ziua Internațională a Radioului

13 februarie este Ziua Internațională a Radioului, proclamată de UNESCO în 2011, cu observația că ”radioul este un mediu puternic pentru a sărbători umanitatea în toată diversitatea ei, o platformă pentru discursul democratic”. Tema acestui an este “Radioul și Pacea”. Atunci când transmit informații, stațiile de radio formează opinii publice, influențează situațiile locale sau internaționale…

Vezi mai multe

In honorem acad. Răzvan Theodorescu

Emil Răzvan Theodorescu (n. 22 mai 1939 – d. 6 februarie 2023) a fost istoric de artă și politician, membru titular al Academiei Române (din 2000) și vicepreședinte al acesteia (din 2018). A fost senator în legislatura 2000-2004 și ministru al culturii. A fost ales membru în două academii din sud-estul Europei: Academia albaneză și…

Vezi mai multe

2 februarie 1882 – se năștea în Irlanda James Joyce

În 2 februarie 1882 se năștea în Irlanda James Joyce. Cel despre care afirma The Times că „este și rămâne aproape unic printre romancieri pentru că nu a scris decât capodopere.” „Acest roman exemplar pentru modernismul european iluminează momente semnificative din copilăria şi tinereţea lui Stephen Dedalus – un alter ego al scriitorului –, pe…

Vezi mai multe

30 ianuarie 1885 – s-a născut episcopul Iuliu Hossu

În 30 ianuarie 1885 s-a născut Iuliu Hossu, doctor în Filosofie și Teologie, episcop greco-catolic. El a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918, din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Iar apoi a făcut parte…

Vezi mai multe

Volodimir Zelenski, o biografie – 45 de ani

Volodimir Zelenski împlinește azi 45 de ani. „Biografia scrisă de jurnalistul ucrainean Serghei Rudenko oferă un straniu, dar fascinant portret al omului politic de azi care se afla cel mai aproape de definiţia eroului.” – revista The Week Găsiți această impresionantă biografie la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Zelenski : o biografie / Serghei…

Vezi mai multe

21 ianuarie – 171 de ani de la nașterea lui Vasile Lucaciu

În 21 ianuarie 1852 s-a născut Vasile Lucaciu, una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada imperiului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania. A luat doctoratul la Roma, unde fusese și la universitate. Întors în țară, a ridicat în Șișești, Maramureș, o biserică dedicată unirii tuturor românilor.…

Vezi mai multe

„Personalităţi care au schimbat istoria lumii”: James Watt

În 19 ianuarie 1736 s-a născut, în Scoția, James Watt, cel care ne-a „dat” locomotiva cu aburi. Matematician, inventator și inginer, e considerat unul dintre principalii „declanșatori” ai revoluției industriale. A adus importante îmbunătățiri funcționării mașinii cu abur a lui Thomas Newcomen, a „reinventat” sistemul bielă-manivelă, a inventat strămoșul ciocanului pneumatic (un ciocan acționat de…

Vezi mai multe

18 ianuarie – Ioan Slavici, 175 de ani de la naștere

La 18 ianuarie sărbătorim 175 de ani de la nașterea lui Ioan Slavici, renumit scriitor, jurnalist și pedagog, membru corespondent al Academiei Române. … Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele…

Vezi mai multe

12 ianuarie 1628 – s-a născut Charles Perrault, părintele basmului

În 12 ianuarie 1628 s-a născut Charles Perrault. El a pus bazele unui nou gen literar, basmul, lucrările lui fiind derivate din poveștile din popor. Cele mai cunoscute povești ale lui sunt „Scufița Roșie”, „Cenușăreasa”, „Motanul încălțat” și „Frumoasa Adormită”. Scrise în secolul al XVII-lea, au fost preferatele copiilor sute de ani! Unele povești ale…

Vezi mai multe