Recomandări
Ziua de 14 iulie, sărbătorită azi ca Ziua Națională a Franței, este o dată cu o semnificație aparte nu doar pentru această țară. Luarea cu asalt a fortăreței-închisoare Bastilia a însemnat începutul sfârșitului pentru monarhismul absolut și posibilitatea declarării drepturilor omului și a cetățeanului, implicând începutul configurării vieții în societate în formatul pe care îl cunoaștem azi. Cei care doresc să exploreze limba și cultura din care a izvorât idealul de libertate, egalitate, fraternitate pot începe cu un excelent manual de lucru conceput de prof. Rodica Mone și prof. Ramona Astalâș de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, util pentru a exersa atât elementele de vocabular, cât și cunoștințele de gramatică.
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook.













