Recomandări
Frida Kahlo este un simbol și o legendă, este femeia care și-a pictat durerea în autoportrete, dar și-a ascuns-o în spatele zâmbetelor, a florilor și a sarcasmului în viața reală, un personaj a cărui viață neobișnuită continuă să fascineze și să atragă cititorii. Iar Slavenka Drakulic știe foarte bine că atunci când scrii despre Frida nu există jumătăţi de măsură, nu ai voie să ratezi nicio nuanţă a durerii ei.
„Patul Fridei” se concentrează pe emoțiile și gândurile intime ale artistei în ultima perioadă a vieții când, conștientă că nu mai are nicio șansă de a-și controla corpul și că a pierdut lupta cu demonul personal, nota în jurnal: „Sper că sfârșitul e plin de bucurie și mai sper să nu mă întorc niciodată”.
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook.













