Calendarul cultural, Septembrie

1 septembrie – Ziua Diplomaţiei Române În fiecare an, în luna septembrie, este marcată Ziua Diplomaţiei Române, care a fost instituită prin Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României. Potrivit articolului 61 al actului normativ menţionat, Ziua Diplomaţiei Române este marcată “pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic…

Limba română, „Cântarea Cântărilor” neamului românesc

31 august – Ziua Limbii Române. Vitrină de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulți: Limba română, „Cântarea Cântărilor” neamului românesc. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române.

ICR: manifestări de Ziua Limbii Române

  Ziua Limbii Române este sărbătorită și în acest an, la data de 31 august, în reprezentanțele Institutului Cultural Român prin cursuri, muzică, expoziții, filme românești, publicații sau evenimente online. Institutul Cultural Român de la BRUXELLES Un deceniu de limba română predată studenților străini Reprezentanța din Bruxelles i-a adresat profesoarei Elena Cărbunaru-Butușină invitația de a…

Dezbatere la Academia Română de Ziua Limbii Române

„Statutul actual al limbii române“, dezbatere la Academia Română de Ziua Limbii Române Academia Română organizează marți, 31 august 2021, începând cu ora 11, dezbaterea cu tema „Statutul actual al limbii române“, dedicată celebrării Zilei Limbii Române. Evenimentul se va desfășura în Clubul Academicienilor, din Calea Victoriei nr. 125. Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop,…

Biblioteca de idei. O carte-document într-o nouă cheie de lectură!

Nenumărate și greu de cuantificat sunt plăcerile relecturării. Am simțit acest lucru de multe ori, mulțumindu-mă cu bucuriile interioare nemărturisite. Acum, însă, la recitirea (de fapt, restudierea!) cărții „Nicolae Mărgineanu. Un psiholog în temnițele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS”, apărută la Polirom, în 2006, într-o ediție îngrijită de Cristina Anisescu și cu o Prefață…

Le modernisme – Gaudi, Domènech I Montaner, Puig I Cadafalch…

Le modernisme – Gaudi, Domènech I Montaner, Puig I Cadafalch… „Născut în Barcelona în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, modernismul este o versiune a Art Nouveau specifică Spaniei, chiar Cataloniei. Această carte prezintă circumstanțele care au dus la apariția acestui stil, detaliază evoluțiile sale și își profilează principalii actori, inclusiv Lluís Domènech i…

„Credinţa mută munţii din loc”

 Vă propunem să ascultaţi povestea „Credinţa mută munţii din loc”, al cărei erou principal este Nastratin, renumit pentru spiritul său plin de ironie, umor, ingeniozitate. Lectura aparţine elevului Alexandru Vanciu, din clasa a IV–a, de la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Baia Mare. Această poveste face parte din cartea „Pilde, parabole şi poveşti nemuritoare cu…

„Maramureşeni : Portrete şi medalioane”, de Mihai Marina

Compartimentul Împrumut carte pentru adulți | Recomandarea săptămânii: „Maramureşeni : Portrete şi medalioane” – Autor: Mihai Marina; – Prefaţă de Alexandru Ivasiuc; – Cluj-Napoca, 1998.- 328 p. Tipărită după 22 de ani de la scriere, lucrarea lui Mihai Marina aduce valoroase completări despre viaţa şi activitatea unor personalităţi maramureşene, pe care le cuprinde în cinci…

Marian Ilea, 62 de ani de la nașterea prozatorului, dramaturgului, ziaristului maramureșean

„Marian Ilea și lumea Mittelstadtului” – 62 de ani de la nașterea prozatorului, dramaturgului, ziaristului maramureșean – Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă. Marian Ilea, s-a născut în 25 august 1959 la Ieud (Maramureș), este prozator, dramaturg, ziarist, regizor de televiziune, trăiește în Baia-Sprie, localitate de veche tradiție minerească. A debutat…