Limba română, „Cântarea Cântărilor” neamului românesc

31 august – Ziua Limbii Române. Vitrină de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulți: Limba română, „Cântarea Cântărilor” neamului românesc. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române.

Dezbatere la Academia Română de Ziua Limbii Române

„Statutul actual al limbii române“, dezbatere la Academia Română de Ziua Limbii Române Academia Română organizează marți, 31 august 2021, începând cu ora 11, dezbaterea cu tema „Statutul actual al limbii române“, dedicată celebrării Zilei Limbii Române. Evenimentul se va desfășura în Clubul Academicienilor, din Calea Victoriei nr. 125. Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop,…

Biblioteca de idei. O carte-document într-o nouă cheie de lectură!

Nenumărate și greu de cuantificat sunt plăcerile relecturării. Am simțit acest lucru de multe ori, mulțumindu-mă cu bucuriile interioare nemărturisite. Acum, însă, la recitirea (de fapt, restudierea!) cărții „Nicolae Mărgineanu. Un psiholog în temnițele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS”, apărută la Polirom, în 2006, într-o ediție îngrijită de Cristina Anisescu și cu o Prefață…

„Credinţa mută munţii din loc”

 Vă propunem să ascultaţi povestea „Credinţa mută munţii din loc”, al cărei erou principal este Nastratin, renumit pentru spiritul său plin de ironie, umor, ingeniozitate. Lectura aparţine elevului Alexandru Vanciu, din clasa a IV–a, de la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Baia Mare. Această poveste face parte din cartea „Pilde, parabole şi poveşti nemuritoare cu…

„Maramureşeni : Portrete şi medalioane”, de Mihai Marina

Compartimentul Împrumut carte pentru adulți | Recomandarea săptămânii: „Maramureşeni : Portrete şi medalioane” – Autor: Mihai Marina; – Prefaţă de Alexandru Ivasiuc; – Cluj-Napoca, 1998.- 328 p. Tipărită după 22 de ani de la scriere, lucrarea lui Mihai Marina aduce valoroase completări despre viaţa şi activitatea unor personalităţi maramureşene, pe care le cuprinde în cinci…

Marian Ilea, 62 de ani de la nașterea prozatorului, dramaturgului, ziaristului maramureșean

„Marian Ilea și lumea Mittelstadtului” – 62 de ani de la nașterea prozatorului, dramaturgului, ziaristului maramureșean – Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă. Marian Ilea, s-a născut în 25 august 1959 la Ieud (Maramureș), este prozator, dramaturg, ziarist, regizor de televiziune, trăiește în Baia-Sprie, localitate de veche tradiție minerească. A debutat…

Pecetare maramureșene

Din dorința de a pune în valoare – Cartea, Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare continuă proiectul „Maramureșul autentic, prin file de carte”, prezentându-vă un obiect de cult, ținut cu evlavie în lada de zestre – „Pecetarul”. Moment realizat de Lăcrimioara Grosoș, bibliotecară, Compartimentul Împrumut carte pentru adulți. Citat…

Nicolae Felecan – 80 de ani de la nașterea profesorului universitar

Un reputat lingvist, reprezentant al școlii lingvistice băimărene: Nicolae Felecan – 80 de ani de la nașterea profesorului universitar (1941-2020) – Vitrină de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți. Prof. univ. dr. Nicolae Felecan, latinist, doctor în filologie, s-a născut la 24 august 1941, în localitatea Caila, judeţul Bistriţa-Năsăud. A frecventat clasele primare…