Recomandări
Un omagiu regal: Ferdinand I al României. 100 de ani de la încoronarea regelui (1922)
– Vitrină de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi –
„Este neîndoios faptul că regele Ferdinand a fost una dintre personalitățile cele mai importante ale Marii Uniri din 1918. În timpul domniei sale a avut loc Războiul pentru Unitatea Națională, în mâinile sale au fost puse actele de Unire a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, prin decrete regale au fost ratificate hotărârile adoptate de Sfatul Țării la Chișinău, Congresul General la Cernăuți și Adunarea Națională la Alba Iulia. Tot în timpul domniei sale Marea Unire din 1918 a fost confirmată pe plan internațional, prin tratatele semnate în anii 1919-1920.” (Scurtu, Ioan, Ferdinand I, București, Editura Enciclopedică, 2016, p. 9).
Regele Ferdinand – pe numele său întreg Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad principe de Hohenzollern – s-a născut la Sigmaringen (Prusia) la 12/24 august 1865 și a fost moștenitorul tronului rămas liber prin moartea lui Carol I. În cei 13 ani de domnie, regele Ferdinand l-a evocat adesea pe înaintașul său, Carol I, și, deși ca personalitate nu a a avut prestigiul, autoritatea și „măreția” predecesorului său, ca realizări, la scara istoriei, nu s-a aflat cu nimic mai prejos. A fost singurul monarh care a domnit peste o țară mare, visată de înaintașii săi, și a putut să se intituleze „regele tuturor românilor”.