Ziua de 15 August are, pe lângă semnificaţia religioasă, prăznuirea „Adormirii Maicii Domnului”, o a doua semnificaţie, instituirea, de anul acesta, a ZILEI MARAMUREŞULUI ‒ zi dedicată istoriei, tradiţiilor, obiceiurilor şi patrimoniului cultural al Maramureşului.
În această zi, maramureşenii, reuniţi în sânul familiei, cu mic cu mare, obişnuiesc să participe la slujbe şi pelerinaje, alături de rudenii şi prieteni reveniţi acasă în concediu, din străinătate, reafirmându-se, astfel, „credinţa care i-a ţinut uniţi de-a lungul veacurilor”.
Expoziţia prezentată reuneşte o serie de citate artistice extrase din fondul de carte al Compartimentului Împrumut pentru adulţi, cu referire la diferite evenimente şi personalităţi ale căror nume sunt legate de îndrăgitul nostru judeţ.
15 August ‒ Ziua Maramureşului
La mulţi ani tuturor maramureşenilor!













