Expoziție de carte
Scriitorii – maeștri ai cuvintelor – 3 Martie Ziua Mondială a Scriitorilor
„Pentru ca o idee să trăiască, n-ajunge să-i pună un miez de geniu scriitorul. Îi trebuie ideii contribuția de minte și bunăvoință a cititorului”. Tudor Arghezi – „Idee”
Marcată în fiecare an pe 3 martie, Ziua Mondială a Scriitorilor este o sărbătoare a literaturii și culturii universale, demonstrând că arta nu este constrânsă de nicio graniță. Ideea de a aniversa acestă zi la începutul lunii martie, a fost propusă și pusă în aplicare la un Congres internaţional al PEN Club, din 1986. PEN Club International (Poeți, Eseiști și Nuveliști) este cea mai importantă organizație literară mondială, pledând în special pentru libertatea cuvântului și promovarea prieteniei între scriitorii de pretutindeni, indiferent de opiniile lor. Este important ca în această zi de sărbătoare pentru scriitori să îi celebrăm pe cei care reușesc prin condeiul lor să ne ajute să uităm pentru puțin timp de grijile cotidiene și să pătrundem într-un univers atât de frumos, precum cel al cărților.
Sursa: www.anabirchall.ro/cultural/3-martie-ziua-internationala-a-scriitorilor/