Marți, 9 iulie 2024, de la ora 10:00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dufu” Baia Mare, îl veți putea vedea pe dr. ing. Cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, singurul cosmonaut român care a zburat în spațiu.
Muzeul Județean de Științe Astronomice – Planetariul Baia Mare, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, organizează simpozionul „Baia Mare – Planetarium 55 ani: 1969-2024”, cu ocazia împlinirii a 55 de ani de excelență în popularizarea astronomiei și promovarea științei.
„Planetariul din Baia Mare – primul planetariu public din România, inaugurat la 1 iulie 1969, a fost – timp de aproape 50 ani – unicul planetariu public zonal în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș. Din 2015 este cel mai modern planetariu opto-mecanic din România și, din 2021, a alăturat proiecția digitală celei optice.” (Crișan Petru Ciprian, muzeograf).
Sursa info şi foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Instagram