
Gabriel Ștrempel – „părintele Bibliotecii Academiei Române”
– 5 ani de la moartea istoricului, filologului, editorului și bibliografului sătmărean Gabriel Ștrempel (1 decembrie 2020),
membru de onoare al Academiei Române
– Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă –
Gabriel Ștrempel (8 sept. 1926 – 1 dec. 2020), membru de onoare al Academiei Române, s-a născut în localitatea Pomi din județul Satu Mare. A fost elev al liceelor „Mihai Eminescu” din Satu Mare şi „I.C. Brătianu” din Piteşti. A urmat Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, între 1947-1951.
În anul 1950, a început să lucreze ca bibliotecar la Secția de manuscrise și documente istorice, actuala Secție de manuscrise și carte rară din cadrul Bibliotecii Academiei Române. Întreaga sa viață și-a dedicat-o studiului manuscriselor și cărților vechi, din 1975 fiind director adjunct al Bibliotecii Academiei Române, apoi din 1994 până în 2006 director general, iar după pensionare director onorific, preocupându-se în mod special de coordonarea cercetării, a organizării și dezvoltării colecțiilor din marea bibliotecă bucureșteană.
Gabriel Ștrempel a debutat în 1953, în „Viaţa Capitalei” și ulterior e prezent în „Studii şi cercetări de bibliologie”, „Revista bibliotecilor”, „Buletinul monumentelor istorice”, „Revue roumaine”, „Studii şi cercetări de documentare şi bibliologie”, „Magazin istoric”, „Luceafărul”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Manuscriptum”, „România literară”, „Tribuna României”, „Schema et schematisation” (publicaţia Societăţii de Bibliologie din Paris) etc. I s-au acordat Premiul revistei „Manuscriptum” (1972), Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române (1976), Premiul „Perpessicius” al revistei „Manuscriptum” (1993), Premiul Uniunii Scriitorilor (1999) și Premiul Ministerului Culturii (2001). A fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a III-a şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer. Gabriel Ștrempel a făcut parte din Societatea Numismatică Română şi din American Biographical Institute.
În noiembrie 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Sursa: Gabriel Ştrempel la 80 de ani – o viaţă închinată cărţii, redactor: Anca Bogdan, Gabriela Dumitrescu, Luminiţa Kövári, Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 2006.












