„Ce mai citesc tinerii?” – 8 iulie 2021

În data de 8 iulie, tinerii cărora le place să-și petreacă timpul liber citind s-au reunit într-o nouă întâlnire virtuală a Cercului de lectură „Ce mai citesc tinerii?”, organizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. Adolescenții au prezentat ultimele lor lecturi și au schimbat opinii şi impresii despre autori, despre subiecte și despre personajele întâlnite.…

Alexandru Graur, o viață dedicată limbii române (9 iulie 1900 – 9 iulie 1988)

Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900, Botoșani, România – d. 9 iulie 1988, București, România) a fost un lingvist, savant român de origine evreiască, membru titular al Academiei Române (din 1955). Al. Graur s-a născut într-o familie de origine evreiască la Botoșani. Mama sa aparținea familiei de cărturari Sanielevici, din care au provenit și criticul literar…

Liturghier, Blaj, 1807

Din patrimoniul Colecțiilor speciale ale bibliotecii:   Oglinda paginii de titlu: Dumnezeeştile / liturgii / a celor dintru sfinţi Părinţilor noştri, / Ioann Zlatoust, Vasilie cel Mare, şi / a Prejde Sştenii. / acum / A treia oară tipărite: Supt stăpînirea / Prea Înălţatului Înpărat / Francisc al doilea / Craiului Apostolicesc: Mare Prinţ al…

Ștefan cel Mare (d. 2 iulie 1504)

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca…

Cartea săptămânii: Romanesque Art, 2018

Romanesque Art. Autori: Victoria Charles, Klaus Carl. Editura: Parkstone International, New York, 2008. „În istoria artei, termenul „artă romanică” distinge perioada cuprinsă între începutul secolului al XI-lea și sfârșitul secolului al XII-lea. Această eră a arătat o mare diversitate de școli regionale, fiecare cu propriul stil unic. În arhitectură, precum și în sculptură, arta romanică…

Teodor Ardelean, un mesager al culturii 14 iunie 1951 – 70 de ani de la nașterea directorului Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare

  Vitrina de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. Teodor Ardelean, un mesager al culturii – 70 de ani de la nașterea directorului Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare –   Compartimentul Împrumut carte pentru adulți îi urează din suflet: La mulți ani cu sănătate, împlinire și rodnicie omului de cultură: Teodor Ardelean,…