Istoricul și academicianul Constantin Giurescu – 45 de ani

„Doctor în litere (1925), docent în istoria românilor (1925). Membru al Școlii române din Franța (1923-25). Profesor la Facultatea de Litere (apoi de Istorie) a Universității din București (1926-48, 1963-77). Fondator al Institutului de Istorie Națională (1941) și al «Revistei istorice române» (1931). Membru titular al Academiei RSR (1974)…

Laura Temian – portret de bibliofil – 75 de ani

În amurgul acestei toamne nostalgice, dar plină de culoare și rod, o omagiem pe doamna Laura Temian, la împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani, o vârstă a desăvârșirii depline. Filolog, bibliolog, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare în perioada 1992-2001, director adjunct de specialitate în perioada 2001-2010…

Din patrimoniul Colecțiilor speciale: Vasile Goldiș – 160 de ani de la naștere

Din patrimoniul Colecțiilor speciale ale bibliotecii judeţene:„Discursuri rostite în preajma Unirii și la Asociațiunea Culturală Astra”, Vasile Goldiș, București, Cultura Națională, 1928. La 12 noiembrie 1862 s-a născut la Mocirla (Arad), profesorul, publicistul și omul politic Vasile Goldiș. A fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, membru de onoare al Academiei Române…

Centrul Cultural al Românilor din Transcarpatia – „simbol de identitate și cultură românească”

În data de 31 octombrie 2022, la Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, localitatea Apșa de Jos, raionul Teaciv (Teceu), regiunea Transcarpatică din Ucraina, într-o atmosferă călduroasă, patriotică, s-a desfășurat o activitate culturală cu rezonanță internațională la care au participat români din dreapta și din stânga Tisei, eveniment prilejuit de lansarea cărții Românii din dreapta Tisei în imagini vechi…

Romfilatelia dedică lui Emil Racoviță o o emisiune comemorativă

Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moartea marelui savant român de recunoaştere mondială, Emil Racoviță, fondatorul biospeologiei, Romfilatelia îi dedică o emisiune comemorativă ce va fi introdusă în circulație vineri, 11 noiembrie a.c.  Emisiunea intitulată Emil Racoviță, 75 de ani de la moarte, este alcătuită din două timbre și un plic „prima…

9 noiembrie – Ziua Mondială a Libertății

În 9 noiembrie sărbătorim Ziua Mondială a Libertății. George W. Bush a ales această zi în 2001, pentru a aniversa căderea Zidului Berlinului din 9 noiembrie 1989. Președintele Ronald Reagan este considerat „declanșatorul” întregului lanț de evenimente, cu faimosul lui speech din 1987, unde îndemna: “Tear down this wall!”. George Orwell este unul dintre cei…

Despre Mihail Diaconescu şi actuosa essentia!

Mihail Diaconescu (n. 8 noiembrie 1937, Priboieni, Muscel, azi Argeș – d. 25 martie 2020, București) De dr. Teodor ARDELEAN  Eram la o lansare de carte în Bucureşti, la Muzeul Literaturii Române. Şi pentru că printre argumentele mele despre persoana „lăudată” am folosit sintagma „actuosa essentia”, trimiţând apoi direct expresia spre concretul lucrurilor (amintindu-l pe…

O nouă donație de la Volker Wollmann!

De dr. Teodor ARDELEAN  Am adus din Germania, de la Obrigheim, un microbuz cu cărți donate de prietenul meu și-al nostru Volker Wollmann, inimos cercetător român, de origine german din România și cu atestat axiologic de „român din Germania”. Stabilisem că acesta va fi un „rod al toamnei” acestui an, după ce în anul trecut…

Salonul de toamnă 2022

Vernisaj: Joi, 7 noiembrie 2022, ora 17:00 – Salonul Artelor; Expoziţia: perioada 7 – 19 noiembrie 2022. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” organizează în perioada 7 – 19 noiembrie 2022, expoziția intitulată „Salonul de toamnă”, al membrilor asociației. Evenimentul face parte din seria de activități organizate sub egida…