Periplu cultural prin Maramureșul istoric

  Sâmbătă, 20 aprilie 2024, bibliotecarii din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare au efectuat un periplu cultural în locații cu caracter științific și istoric din bazinul Maramureșului istoric, ținut căruia îi spunem cu mândrie ‒ acasă, de natură, să contribuie la emancipare culturală și profesională, scop, în care am regăsit lumea satului românesc,…

SMURD Maramureș a susținut primul curs de prim ajutor pediatric destinat părinților

Asociația pentru SMURD Maramureș, în parteneriat cu The MomCo Baia Mare, a susținut la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu,” un curs de prim ajutor pediatric destinat părinților. Acest eveniment a avut loc pentru a oferi părinților cunoștințele și abilitățile necesare pentru a reacționa prompt și eficient în situații de urgență care implică copii. Cursul a inclus…

Se lansează volumul ”Amintiri de (Min)aur”, de Ramona-Ioana Pop

Volumul ”Amintiri de (Min)aur”, scris de jurnalistul Ramona-Ioana Pop, va fi lansat vineri, 17 mai, de la ora 15.00, la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” cu prilejul sărbătoririi celor 50 de ani de la înființarea HC Minaur Baia Mare. ”Înainte să începeți să frunzăriți «Amintiri de (Min)aur», vă spun din start: cartea este altceva decât istoria…

Lansare de carte: „Baia Mare – file din istoria bisericească a ultimului secol”, de pr. Dorel Michiș

Joi, 16 mai 2024, ora 17.30, în Sala de conferințe a Muzeului Județean de Istorie și Arhelogie Maramureș va avea loc lansarea cărții „Baia Mare – file din istoria bisericească a ultimului secol”, scrisă de preotul ortodox Dorel Michiș. Lucrarea a apărut la prestigioasa editură Argonaut din Cluj-Napoca, în anul 2023, tiparul fiind executat la…

Conferința „Direcții și strategii de acțiune în domeniul asistenței psihoeducaționale”

Joi, 16 mai 2024, ora 14.00 – Sala de conferințe: Va avea loc Conferința „Direcții și strategii de acțiune la nivelul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș în domeniul asistenței psihoeducaționale”, eveniment organizat de CJRAE Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. În cadrul acestui eveniment vor participa și…

A avut loc prezentarea numărului 88-89 al revistei „Memoria Ethnologica” la Biblioteca Judeţeană

Ieri, 15 mai 2024, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, a avut loc prezentarea numărului 88-89 al revistei de patrimoniu cultural „Memoria Ethnologica.” Printr-o muncă asiduă de cercetare, printr-o bună colaborare cu membrii redacției, cu toți cei implicați în realizarea revistei, cu autorii acesteia, am menținut continuitatea, specificitatea și standardul revistei. Din anul 2008, revista Memoria…

Atelier MERITO: „Start bun în educație”

Secvențe din cadrul celei de-a doua întâlniri cu studenții, pe tema literației, din cadrul Atelierelor MERITO „Start bun în educație”, desfășurate alături de Marisca Morari, Gabriela Orosz și Monica Petrovan, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca Centrul Universitar Nord Baia Mare, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare și Biblioteca Judeţeană “Petre…

„Peregrinul apostolic” – 70 de ani de la moartea prințului Vladimir Ghika

70 de ani de la moartea prințului, diplomatului, scriitorului și preotului catolic Vladimir Ghika (16 mai 1954), membru post-mortem al Academiei Române – Vitrină de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți – «În mai 1954 (dar data exactă este în continuare incertă) în beciurile umede şi igrasioase ale închisorii, de tristă faimă, Jilava,…