”Serile de poezie Nichita Stănescu” de la Desești – ediția 43

În intervalul 14-16 octombrie 2022, la Desești, va avea loc cea de-a 43-a ediție a ”Serilor de poezie Nichita Stănescu”. Evenimentul, organizat de Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Asociația Culturală ”Nichita Stănescu” și Parohia Ortodoxă Desești, cu sprijinul Consiliului Local Desești oferă, ca de fiecare dată, șansa întâlnirii cu nume de referință ale…

Biblioteca de idei. In medias res!

De dr. Teodor ARDELEAN  Marea bătălie pentru un loc cât mai bun în tribuna valorilor se dă și între idei, nu doar între viețuitorii – competitori. Am selectat câteva gânduri răzlețe pe care cotidianul de cele mai multe ori „anost” le așterne pe diferite petice de hârtie și azi ies cu ele la piața gândurilor.…

Revista „Nord Literar” nr. 9, septembrie 2022

A apărut numărul pe septembrie al revistei “Nord Literar”, o ediție consistentă, din care nu lipsesc poezia, interviul, reportajul, evocările, critica sau eseul cinematografic. Rubrica ”Inedit” este dedicată unor fragmente din jurnalul nepublicat al academicianului Augustin Buzura, născut în 22 septembrie 1938 în Berința. Documentele puse la dispoziție prin bunăvoința familiei, aduc pe tapet o…

Expoziţie de cărţi poştale la biblioteca judeţeană „Petre Dulfu”

Cu ocazia Zilei Mondiale a Poştei, sărbătorită pe data de 9 octombrie, Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret a pregătit expoziţia de cărţi poştale, selectate din arhiva Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, „Cartea poştală de-a lungul vremii”. Această expoziţie poate fi admirată în holul expoziţional al acestui serviciu în perioada 7-14 octombrie. Sursa: Serviciul Împrumut…

Forumul MERITO Maramureş – Rolul poveştilor în învăţare

Pe 7 – 8 octombrie, în preajma Zilei Internaţionale a Educaţiei / Profesorului, vă invităm la Forumul MERITO Maramureş, pe tema rolului poveştilor în învăţare, cu ateliere experienţiale şi interactive de învățare colaborativă, de la profesori pentru profesori. Participarea la forum este gratuită şi deschisă profesorilor din învăţământul preuniversitar din toată ţara şi studenţilor la…

Agenda evenimentelor, 3 – 8 octombrie 2022

Luni, 3 octombrie orele 9.00 – 11.00, Sala de conferințe La Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret, elevii clasei a IV-a C de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” prof. înv. primar Raluca Sîrb, vor marca Ziua Naţională a Germaniei, printr-o expoziţie de carte tematică şi realizarea de fişe de lectură. ora 16.00, Sala de…

3 octombrie – Ziua mondială a arhitecturii

  E Ziua Mondială a Arhitecturii. Architecții au abilitatea să schimbe lumea în care trăim, prin munca lor uimitoare. La Fondul Documentar al Academiei Române găsiți această valoroasă carte: Ioan Godea, Arhitectura din România între anii 1300 – 1700, chiar cu dedicație și cu autograf din partea autorului. Sursa: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare –…

Despre domnul profesor Alexander Dymek, cu multă dragoste!

De dr. Teodor ARDELEAN  La sesiunea de Comunicări științifice „Munții Maramu­reșului – mediul lor natural, evoluția istorică și culturală” organizată de dr. Laurențiu Batin, primarul de Giulești la centrul (său!) de Cercetări Istorico-Teologice am avut bucuria să cunosc câteva distinse perso­nalități, academice și culturale, din Polonia, care au ridicat ștacheta axiologică a manifestării prin comunicări…