Protocronismul şi mândria de a fi român

De dr. Florian ROATIȘ Puţini intelectuali români – ne gândim îndeobşte la scriitori şi jurnalişti – mai reacţionează astăzi la cuvântul „protocronism”, care a fascinat, dar a şi învrăjbit lumea culturală românească în ultimii cincisprezece ani ai pe-rioadei comuniste. Şi aceasta, în pofida apariţiei – după 2000 – a unor cărţi bine informate şi temeinic scrise , care au redeschis, cu obiectivitatea pe care o dă îndepărtarea în timp de înfierbântata polemică din anii 1974-1989, dosarul protocronismului.

A fost Atelierul MERITO pentru elevi la Biblioteca Județeană

  Mulțumim Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare, Alina Lemnean pentru că ne primiți de fiecare dată! Au fost peste 30 de adolescenți, 5 jurnale realizate, a fost despre #PoveștiÎmpachetate utilizând calendarele primite de la Tipografia Cromatica Press, Baia Mare. Mulțumi tare mult! Am lucrat pe Nearpod, am văzut un TED despre cum pot…

Atelierul Merito: „Povești împachetate”

Joi, 16 februarie, de la ora 16.00 – 20.00, în Salonul Artelor, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii va avea loc Atelierul Merito pentru elevi intitulat „Povești împachetate”. Workshop-ul, realizat în colaborare cu Serviciul Săli de lectură, are ca obiectiv dezvoltarea gândirii creative prin asocieri. Coordonator: prof. Tatiana Cauni, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”. Agenda evenimentelor…

Biblioteca de idei. Diarium Academicum Septentrionis (V)

De dr. Teodor ARDELEAN  1950. Gheza Vida își începe cariera didactică la Școala medie de artă plastică din Baia Mare, ca profesor și director, școală pentru înființarea căreia s-a luptat constant și eficient. 1953. Pentru merite deosebite în arta plastică și pentru contribuțiile sale obștești în organizațiile profesionale, Gheza Vida este recompensat cu Premiul de…

Activităţi dedicate Zilei Naţionale a Lecturii la biblioteca județeană și filiale

Ziua Naţională a lecturii cu preşcolarii Grădiniţei Step by step Preşcolarii grupelor mari de la Grădiniţa Step by step (director Raluca Sas Vâscan), însoţiţi de prof. înv. primar Raluca Pop, Anamaria Iakab, Gabriela Buciuman, Lavinia Roşca au sărbătorit Ziua Naţională a Lecturii la bibliotecă. Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret a pregătit pentru ei…

“Radioul și Pacea” de Ziua Internațională a Radioului

13 februarie este Ziua Internațională a Radioului, proclamată de UNESCO în 2011, cu observația că ”radioul este un mediu puternic pentru a sărbători umanitatea în toată diversitatea ei, o platformă pentru discursul democratic”. Tema acestui an este “Radioul și Pacea”. Atunci când transmit informații, stațiile de radio formează opinii publice, influențează situațiile locale sau internaționale…

13 Februarie – Ziua Internaţională a Radioului

Suntem atât de obişnuiţi cu abundenţa halucinantă a mijloacelor de informare, încât radioul face parte, aproape organică, din existenţa noastră, s-a integrat perfect ritmurilor noastre alerte, aşa încât ar fi greu să ne imaginăm o lume tăcută, fără această lume a sunetelor. Transmisiunile radio ne ajută să participăm, chiar dacă doar auditiv, la cele mai…