18 aprilie 1846 – S-a născut istoricul Nicolae Densușianu

În 18 aprilie 1846 s-a născut Nicolae Densușianu, membru corespondent al Academiei Române. A fost obsedat de elucidarea începutului istoriei românilor, apelând pentru aceasta, în lipsa unor dovezi, la legende și folclor. A scris cartea controversată „Dacia preistorică”, descrisă de istorici drept o lucrare de fantezie. În timpul regimului comunist aceasta a fost o sursă…

Două modele de viaţă admirabile

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.  Am avut ocazia fericită să prezint publicului, format din specialişti în geologie, minerit, topografie, metalurgie, preparare ş.a., lucrarea „Localităţi miniere din Transilvania, Banat şi Maramureş, într-un atlas din secolul al XVIII-lea”, apărută de curând la Editura Honterus din Sibiu. Autorii, Traian Popescu şi Volker…

A avut loc vernisajul expoziției de artă fotografică: „Roșu tradițional românesc”

Luni, 10 aprilie, la Salonul Artelor al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, a avut loc vernisajul expoziției de artă fotografică intitulată „Roșu tradițional românesc”, în cadrul proiectului „Zestrea vie românească”, care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante valori ale cromaticii tradiţionale din România.…

Biblioteca de idei. Diarium Academicum Septentrionis (XIII)

De dr. Teodor ARDELEAN    1977. Pentru stagiunea 1977-1978, Iosif Herțea compune muzica originală pentru spectacolul „Un domn pribeag” de Nicolae Iorga, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani (Regia: Cătălin Naum). 1994. Pentru stagiunea 1994-1995, Iosif Herțea compune „muzica originală și parafrazări după Anton Pann”, pentru spectacolul „Anton Pann” de Lucian Blaga, la Teatrul Național din București…

Vitrină de carte: „Barbu Ștefănescu Delavrancea – 165 ani ” la Filiala Iorga

Vitrină de carte realizată în cadrul proiectului Medalion omagiu, pentru a marca împlinirea a 165 de ani de la naşterea scriitorului, oratorului şi avocatului român Barbu Ștefănescu Delavrancea, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Barbu Ștefănescu Delavrancea s-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, București. A absolvit cursurile…

Vernisajul expoziției de artă fotografică: „Roșu tradițional românesc”

  Expoziţia personală de artă fotografică itinerantă: „ROȘU TRADIȚIONAL ROMÂNESC” Vernisajul expoziţiei va avea loc luni 10 aprilie 2023 orele 17.00 în „Salonul Artelor” de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, prilej cu care se va desfăşura și o prezentare cu invitaţi din zonele etnofolclorice ale județului Maramureş. Expune: Tudorel Ilie, artist fotograf,…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 10 – 15 aprilie 2023

Luni, 10 aprilie ora 17.00, Salonul Artelor: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziției de artă fotografică intitulată „Roșu tradițional românesc”, în cadrul proiectului „Zestrea vie românească”, care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante valori ale cromaticii tradiţionale din România. Expoziția, cuprinzând o selecție…

540 de ani de la nașterea pictorului Raffaello

  Pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, Rafael a fost unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. Azi se împlinesc 540 de ani de la nașterea lui (și tot azi – 503 ani de la moartea lui). Sursa info şi foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Instagram   View…

Prof. dr. Valeriu Achim – 100 de ani de la naștere

Joi, 6 aprilie 2023, ora 12, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare, str. Monetăriei nr. 1-3 va avea loc un eveniment de evocare a prof. dr. Valeriu Achim (1923-2014) la împlinirea a 100 de ani de la naștere. Prof. dr. Valeriu Achim a fost o personalitate proeminentă a culturii…

91 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu

„Înzestrat cu o certă vocație de povestitor și cu un extraordinar simț al limbii, Fănuș Neagu s-a impus în cadrul literaturii române postbelice prin câteva interesante volume de proză scurtă […]. Asemenea lui Mircea Eliade, scriitorul recunoaște nevoia omului modern de vise, de povestiri exemplare, de unde și o serie de afirmații semnificative cum ar…