„Fotografia – document etnografic”

Pentru a onora Ziua Culturii Naționale, Centrele Judeţene pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare și Cluj și-au dat mâna într-o primă colaborare interjudețeană menită să promoveze frumusețea satului românesc și a tradițiilor sale. Astfel, Concursul național „Fotografia-document etnografic” (F-DE), proiect clujean de amploare, va fi prezentat în Satu Mare la invitația centrului…

Cartea săptămânii: Ion Sulea Gorj, 50 de ani de creație

Compartimentul Împrumut carte pentru adulți | Recomandarea săptămânii. Ion Sulea Gorj, 50 de ani de creație  – Editura Idea Design și Print, Cluj Napoca, 2014. „Artistul consideră că puterea simbolului stă în contradicțiile pe care le provoacă. Suprarealismul său este un fel de exercițiu conștient al relațiilor alogice, care coboară în profunzimile conștiinței tulburându-le. Simbolul…

Mihai Eminescu – bibliotecar și prozator

Mihai Eminescu – bibliotecar  Se ştie că Mihai Eminescu a fost, o scurtă perioadă, directorul Bibliotecii Centrale din Iaşi. Dar el a îndeplinit de patru ori atribuţii de bibliotecar, lucru mai puţin scos în evidenţă. Astfel, în 1865, la Cernăuţi, ca elev de gimnaziu, este găzduit în casa lui Aron Pumnul, unde „se afla şi…

Cea mai mică carte aflată în colecțiile bibliotecii județene: „Luceafărul” de Mihai Eminescu

Din patrimoniul Colecțiilor speciale ale bibliotecii: Mihai Eminescu – 172 de ani de la naștere Cea mai mică carte aflată în colecțiile bibliotecii noastre: „Luceafărul” de Mihai Eminescu într-o ediție liliput, dimensiuni: 3,5×2 cm. Oglinda paginii de titlu: M. Eminescu / Luceafărul / Ediția V-a / H. Fischer-Galați / București 1937. Explicație la finalul cărții:…

Expoziția de carte „Eminescu sub fiorul timpului”

 „Eminescu sub fiorul timpului” – 172 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu (1850) – „Eminescu, un gânditor aplecat peste toate tainele neamului său, atent la toate zvonurile trecutului, solicitat de toate semnele viitorului. Ideologia lui patriotică, așa de impropriu denumită „ziaristică”, se vădește cu fiecare zi una dintre pietrele de boltă ale așezărilor…

Vitrină de carte: Molière – 400 de ani

Vitrină de carte la Compartimentul Multiculturalia”, 15 ianuarie: „Trecut-au secole, chiar patru, de când s-a născut nemurirea în teatru; satira, farsa și comedia moravurilor vor cunoaște o glorie nemaiîntâlnite, sub pana, direcția și jocul unui maestru care avea să moară la propriu, pe scenă.” – 400 de ani de nașterea dramaturgului, directorului de teatru și…

Două expoziţii de artă plastică dedicate marelui poet Mihai Eminescu

„Imagini şi chipuri eminesciene” şi „Eminesciana” – două expoziţii de artă plastică dedicate marelui poet Mihai Eminescu – În perioada 14-30 ianuarie 2022, alte trei instituţii de învăţământ şcolar (Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Palatul copiilor şi Colegiul de Arte) aduc un omagiu marelui poet naţional prin două expoziţii de artă plastică găzduite în spaţiul Serviciului…

Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

Consiliul Județean Maramureș prin Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare oferă cititorilor două expoziții de carte dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Prima expoziție intitulată „Eminescu în ediții dedicate copiilor” se adresează copiilor și tinerilor și reunește volume de poezie, proză, publicistică, corespondență, istorie și…

Tăuţii de Sus: O monografie…

Compartimentul: Împrumut carte pentru adulţi. Selecţie dintr-o bibliografie parţial adnotată:  Aşezările din Maramureş de-a lungul istoriei: lucrări monografice – Tăuţii de Sus: O monografie… –   – Autori: Aurelia Chiuzbăian, Onisim Cadar, Vasile Pop. – Baia Mare, 2016. – 412 p.; il. Lucrarea este dedicată aniversării a 680 de ani de atestare documentară a localităţii,…