Regele Mihai I – 102 ani

În urmă cu 102 ani s-a născut la Sinaia Regele Mihai I. La vârsta de numai 5 ani, a devenit Suveranul României, la decesul bunicului său, Ferdinand I. Timp de trei ani, a domnit prin Regență, fiind însoțit în toate împrejurările de Principesa-Mamă Elena. În 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și…

A avut loc lansarea de carte: „Istoria Bibliotecii Academiei Române“, vol. al II-lea

După doar un an de la tipărirea primului volum al lucrării „Istoria Bibliotecii Academiei Române“, care cuprindea perioada 1867-1885, colectivul de specialişti ai Bibliotecii a reușit să definitiveze volumul al II-lea, dedicat perioadei imediat următoare, cuprinsă între anii 1886-1918. Epoca se suprapune în mare măsură cu domnia ca rege a lui Carol I, începută în…

Academia Română: Simpozion omagial „Acad. Marius Porumb – 80“

– Data: 17 octombrie 2023, ora 11; – Aula Academiei Române. Alocuțiuni: – acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române – I.P.S.S. Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului – acad. Sabina Ispas, președinta Secţiei de arte, arhitectură și audiovizual – acad. Doru Pamfil, președintele Filiala Cluj-Napoca, Academia Română – dr. Friedrich Gunesch, secretar general, Consistoriul…

Diarium Academicum Septentrionis (XL)

De dr. Teodor ARDELEAN  17 decembrie 1967. Casa în care scriitorul s-a statornicit în 1937 devine Muzeul Memorial Cezar Petrescu Bușteni. Sufrageria ilustrează prin obiectele expuse dragostea „proprietarului” pentru arta populară și bunul simț estetic prin lucrările picturale expuse, dintre care se detașează tablourile lui Traian Bilțiu-Dăncuș, dar și cele ale lui Isac, Jiquidi ori Demian. Cu…

Conferința publică „Starea microelectronicii”

Luni, 16 octombrie 2023, ora 11.00 – Sala de conferințe: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în parteneriat cu IEEE România, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Grupul de firme Electro Sistem organizează conferința intitulată „Starea microelectronicii”. Cuvânt de deschidere: Prof. dr. Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”; Invitați: Tom O`Dwyer, fost manager la…

„Poveşti nemuritoare” – Expoziţie de carte tematică la Filiala Iorga

„Poveşti nemuritoare” – expoziţie de carte tematică săptămânală, pentru a scoate în evidenţă cele mai frumoase poveşti nemuritoare care se regăsesc în colecţiile Filialei „Nicolae Iorga”. Povești nemuritoare este o serie de volume de povești românești și străine care au fost publicate de-a lungul timpului. Expoziţie de carte la Filiala Nicolae Iorga, Biblioteca Judeţeană „Petre…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 16 – 21 octombrie

Luni, 16 octombrie ora 11.00 – Fondul Documentar al Academiei Române: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în parteneriat cu IEEE România, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Grupul de firme Electro Sistem organizează conferința intitulată „Starea microelectronicii”. Cuvânt de deschidere: Prof. dr. Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”; Invitați: Tom O`Dwyer, fost manager…

Jurnalul filatelic: Scopul și rolul cercului filatelic

Ne apropiem cu pași grăbiți de aniversarea unui an de existență a Cercului filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, care va fi sărbătorită pe 11 noiembrie. Fotografiile (realizate de coordonatorul cercului, Leonard Alexandru Pop) utilizate la ilustrarea acestui articol reprezintă instantanee surprinse în mai multe întâlniri desfășurate în decursul acestor luni. După…