Biblioteca de idei. Cu onorul spre… acordarea Onoarei!

Am crezut în „onoare” încă din copilărie și am învățat că aceasta se administrează „cu stil” de către unele autorități învrednicite cu „recunoașterea meritelor”. Primele „semne”, ale unui astfel de „tratament social” au fost chiar diplomele de onoare primite în școală, acordate selectiv și suplimentar celor care dobândesc „Premiul I”. Am realizat, astfel, că „a…

Expoziție de carte: Gellu Naum – poet reprezentativ al postmodernismului – 20 de ani de la moarte

Gellu Naum (1 august 1915, București – 29 septembrie 2001) poet român, a fost fiul poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărăsești. Între 1933 şi 1937 urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, studiind filozofia. În 1938 pleacă la Paris, unde îşi continuă studiile de filozofie la Sorbona, pregătind un doctorat despre Abélard. Prin intermediul…

Premiile Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești

De Viorica Pârja.  Vineri, 24 septembrie, a avut loc manifestarea consacrată sub numele de Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, ajunsă în acest an la cea de-a 42-a ediție. Numărătoarea se face din anul când marele poet a trecut pe sub poarta satului. Un juriu format din scriitorii: Ion Mureșan, Ioan Moldovan, Gheorghe…

Cartea săptămânii: Kutuzov și Napoleon: Mari comandanți de oști

Autori: Cuzimina I, Hrâceava T., Editura: OLMA Media Group, 2013. „Mihail Kutuzov și Napoleon Bonaparte – doi oameni renumiți, doi mari comandanți de oști, două personalități strălucitoare. Numele lor sunt înscrise în istoria omenirii. Ambii au trăit la granița secolelor XVIII-lea și XIX-lea și au avut o influență puternică asupra dezvoltării evenimentelor în propria lor…

„Virgil Ierunca, unul dintre reprezentanţii de seamă ai exilului românesc în perioada comunistă”

Vitrină de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. S-au împlinit 15 ani de la trecerea spre eternitate a criticului literar, publicistului și poetului român Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru). Născut la 16 august 1920, în Lădești, Vâlcea, Virgil Ierunca a debutat în ziaristică în 1939, la ziarul „Timpul”, iar între 1940 și…

27 septembrie – Ziua Mondială a Turismului

Astăzi, 27 septembrie, marcăm Ziua Mondială a Turismului, tema stabilită pentru acest an fiind „Turismul pentru Creșterea Incluzivă“. Prin acest demers se dorește promovarea capacității turismului de a stimula dezvoltarea incluzivă și asigurarea echitații în resimțirea beneficiilor aduse de repornirea turismului și relansarea economică. Așadar, suntem îndemnați să înțelegem că în spatele statisticilor referitoare la…

Biblioteca de idei: Trăinicia poporului român

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Sub presiunea lucrurilor ce inundă realitatea imediată, spațial și temporal, îmi vine foarte des în minte un citat din Eminescu, găsit încă în acea tinerețe care era foarte avidă de adevăruri: „Nenorocirea cea mai mare care ni se poate întâmpla nu este că vom…

Video: ICR Londra: „Aplauze pentru poet” de Ziua Europeană a Limbilor

Intitulat „Aplauze pentru poet”/A Hand for the Poet, spectaculosul proiect dezvoltat de asociațiile culturale The Culture Club și Pro Contemporania, cu sprijinul JTI, având ca partener principal Institutul Cultural Român din Londra aduce în atenția publicului internațional opera unora dintre cei mai importanți poeți români clasici în versiuni interpretative fascinante, aparținând unor actori români și…