În ultima zi a lunii august sărbătorim Ziua Limbii Române

Prin Legea 53/2013 se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat…

Frumoasă-i limba noastră!

Ziua limbii române a fost marcată la Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret prin lecturarea unor fragmente din volumul „Frumoasă-i limba noastră” de către Şef serviciu Corina Şpan a celor mai cunoscuţi poeţi care au elogiat graiul românesc: Alexei Mateevici, Grigore Vieru, Arcadie Suceveanu, Victor Eftimiu, Ioan Alexandru. Sursa: Serviciul Împrumut carte pentru copii…

Noaptea Muzeelor la Sate

Nouă muzee din Maramureş participă la Noaptea Muzeelor la Sate, un eveniment în premieră europeană. Rețeaua Națională a Muzeelor din România aduce o nouă marcă culturală, derivată din cea clasică a Nopții Muzeelor, pe care a numit-o Noaptea Muzeelor la Sate sau Nocturna Muzeală Rurală. Este o premieră la nivel european prin care vizitatorii sunt invitaţi să descopere o lume neștiută…

Diarium Academicum Septentrionis (XXXIII)

De dr. Teodor ARDELEAN  15 ianuarie 1985. Despre Nichita Stănescu și universul său liric scrie Augustin Cozmuța în articolul Prea tânăr pentru Premiul Nobel, găzduit de ziarul băimărean „Pentru socialism”, 36, nr. 9210, p. 3. Decembrie 1984. În „Flacăra”, nr. 51 (p. 8 și 20), la rubrica „Fragmente critice”, Eugen Simion semnează eseul analitic intitulat…

Diarium Academicum Septentrionis (XXXII)

Augustin Cozmuta, (n. 14 noiembrie 1944, Cernești, județul Maramureș – d. 22 noiembrie 2015, Baia Mare) De dr. Teodor ARDELEAN  15-16 ianuarie 2005. Augustin Cozmuța semnează eseul Eminescu și Maramureș, publicat în „Graiul Ma­ramureșului”, 17, nr. 4499, p. 1. 11-12 noiembrie 2006. Despre Fundația Steinhardt scrie Augustin Cozmuța în „Graiul Maramureșului”, 18, nr. 5062, p.…

Diarium Academicum Septentrionis (XXXI)

De dr. Teodor ARDELEAN  Decembrie 1983. Cronica spectacolului O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, montat la Teatrul Dramatic Baia Mare este publicată și în „Steaua”, 34, nr. 12, p. 60-61, sub semnătura lui Augustin Cozmuța. 14 mai 1989. Interviul cu Zoe Dumitrescu Bușulenga cu titlul O datorie patriotică și de cultură: eminesciana, semnat de…