Panteonul Român

 De dr. Teodor ARDELEAN  E interesant de căutat şi apoi de constatat cum se făcea în urmă cu un secol şi jumătate „promovarea cărţilor”. În revista „Familia”, editată la Pesta (nr. 44 de duminică 12/24 noiembrie 1867), Iosif Vulcan, cel care susţinea editorial, material şi financiar „publicaţiunea”, introduce la rubrica „Literatura şi artele” (p. 527)…

În România 11 ianuarie este Ziua Artei Fotografice

Pentru marcarea acestei zile a fost aleasă data naşterii lui Carol Pop de Szathmari (Szathmári Pap Károly), născut în 11 ianuarie 1812, recunoscut ca primul fotograf al României şi primul fotograf de război din lume. Carol Popp de Szathmári (n. 11 ianuarie 1812, Cluj, Imperiul Austriac – d. 3 iunie 1887, București, România) a fost…

155 de ani de la nașterea lui Valeriu Braniște

Azi se împlinesc 155 de ani de la nașterea lui Valeriu Braniște – unul dintre cei mai mari publicişti transilvăneni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, om politic, membru de onoare al Academiei Române. A fost redactor la următoarele publicații: „Tribuna” (Sibiu), „Dreptatea” (Timișoara), „Drapelul” (Lugoj), „Gazeta Bucovinei” și „Patria”…

A apărut numărul 25 al revistei „Sintagme codrene”

Semnalăm apariția numărului 25/ianuarie-februarie-martie 2024 al revistei „SINTAGME CODRENE”, publicație internațională de literatură, artă, istorie, religie și tradiții. ÎN CUPRINS Christian W. SCHENK – Secretul umilinței (Despre modestie)….. 3 Al. Florin ȚENE – Miturile au fost create de om și acestea au modelat societatea umană….. 4 Opera scriitorului nu trebuie să salveze în posteritate faptele acestuia ca…

200 de ani de la nașterea prozatorlui englez Wilkie Collins

  Azi se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Wilkie Collins, prozator englez, prieten și colaborator al lui Charles Dickens. Collins este considerat precursor al romanului polițist, datorită scrierilor sale în care predomină crimele și misterul. Unul dintre cele mai valoroase romane de mister din literatura clasică, „Femeia în alb”, a fost un…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 8 – 13 ianuarie 2024

Luni, 8 ianuarie, ora 17.00, Salonul Artelor: Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” Baia Mare în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul primei expoziții de pictură de grup a membrilor asociației în anul 2024. Expun: pr. Florin Pop, Ciocan Nicolae, Maria Pop. Lucrările vor fi prezentate de Mihai Tirică, președinte AAP „Alexandru Șainelic”. orele…

Colecții speciale: 80 de ani de la moartea omului de știință Ion Th. Simionescu

Ion Th. Simionescu s-a născut la 10 iulie 1873 în Fântânele (Bacău). A fost geolog, geograf, pedagog, paleontolog, membru titular şi preşedinte al Academiei Române. A urmat cursurile Facultăţii din Știinţe, din cadrul Universităţii din Iaşi, cursuri postuniversitare de specializare la Viena, în domeniul geologiei şi paleontologiei, unde a obținut și titlul de doctor în…

2024 – Anul AVRAM IANCU – Expoziție permanentă de carte

Un erou legendar al poporului român: Avram Iancu – Expoziție permanentă de carte la Sala de lectură Carte curentă – Născut la Vidra de Sus, Jud. Alba, Avram Iancu a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, cel care a organizat – după ruperea relațiilor dintre revoluțiile maghiară și română, după votul…