Expoziție de carte: Vintilă Horia – 30 de ani de la moarte

  Vintilă Horia – un gânditor pentru mileniul trei – Expoziție de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă – Vintilă Horia (pseudonimul literar al lui Gheorghe Caftangioglu) a fost un diplomat, eseist, filozof, jurnalist, pedagog, poet și romancier român, care a scris în special în limbile română și franceză, cunoscând consacrarea internațională după…

ZIUA ACADEMIEI ROMÂNE

  La 4 aprilie 2000, cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise“ la Academia Română, prezidiul instituţiei a hotărât ca Ziua Academiei Române să se sărbătorească la această dată. Istoria modernă a Academiei Române începe la 1/13 aprilie 1866, când a fost înființată, prin decret al Locotenenţei Domneşti, Societatea Literară Română, care, un an mai târziu, își…

Omagiere Nichita Stănescu, la Salonul Artelor din cadrul bibliotecii judeţene

Din 2004, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” a pus la dispoziţia „spiniştilor” o sală de lucru corespunzătoare. Iniţiativa înfiinţării Clubului umoristic a fost a prof. Ioan Şiman, „naşul” grupării, ales preşedinte şi redactor – şef al revistei. Cei dintâi care l-au urmat şi au devenit membrii fondatori au fost: Romulus Filip, Ion M. Mihai, Viorica Găinaru, Mihai Bodnar şi Nistor Ioan Bud.

Vitrină de carte: „Elixir de tinerețe distilat în cuvinte pentru suflete și minți neobosite”

Compartimentul „Multiculturalia” vă propune începând cu 1 aprilie vitrina tematică cu titlul „Elixir de tinerețe distilat în cuvinte pentru suflete și minți neobosite”, pentru a marca Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret. Aceasta se sărbătorește începând din 1967 pe 2 aprilie, în încercarea de a îndrepta atenția asupra necesității de a familiaza copiii…

Nichita Stănescu: Glasul necuvintelor

Joi, 31 martie, ora 12.00 – Salonul Artelor, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu” Baia Mare şi cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează momentul cultural-artistic „Nichita Stănescu: Glasul necuvintelor”. Invitat special: poetul şi publicistul Gheorghe Pârja; Participanţi: membrii Cenaclului cultural „Voci eminesciene”…

Activitatea „TEACH FOR FUTURE” (ANBPR)

Luni, 28 martie a.c., în cadrul „Centrului de excelență în domeniul TIC” din Biblioteca Națională a României, s-au derulat activități educaționale pe teme de actualitate din domeniul IT, Managementul inovaţiei & colaborarea în reţea sau Antreprenoriat & leadership: demonstrații de robotică, modelare și imprimare 3D, proiecții de hologramă 3D, tururi ghidate, prezentări de bune practici…

Vitrină de carte: Amintiri despre Gheorghe Tomozei

Amintiri despre Gheorghe Tomozei – 25 de ani de la moartea poetului (28 martie 1997) – Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, București, d. 28 martie 1997, București) a fost poet, traducător și eseist român. A debutat literar în anul 1953 în revista „Tânărul scriitor”, cu poezie, iar în anul 1957 debutează cu volumul „Pasărea…