Dublă lansare la Catedrala episcopală din Baia Mare
25 Septembrie 2020 – Un eveniment istoric, de înaltă ținută academică, într-un an special.
25 Septembrie 2020 – Un eveniment istoric, de înaltă ținută academică, într-un an special.
Fundația “Arhiepiscopul Justinian” a început demersurile de răscumpărare a casei în care s-a născut și a copilărit Arhiepiscopul Justinian Chira. Proiectul vizează transformarea casei părintești a acestuia în Casa Memorială “Justinian Chira”, care devine astfel un obiectiv turistic de interes național.
În urmă cu aproape două decenii făceam cunoștință cu frumusețile ținuturilor nordice participând la un pelerinaj prin Danemarca, Suedia și Norvegia. Eram „călători dedicați” pe urmele Sfintei Brigitta dar interesul dominant a fost cel documentar – cognologic. Intrasem într-o lume de o cu totul altă factură. Frumuseți sălbatice coexistând cu excelente modernități urbanistice, dar…
Consilierii Județeni au decis înființarea Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare, instituție publică de cultură, în subordinea CJ Maramureș.
Vineri, 18 septembrie, ora 13.00 – Casa Memorială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” Sighetu Marmației.
Ioan Alexandru, „Poetul cristic” – 16 septembrie 2020 „Satul transilvan, cu toată austeritatea și sacralitatea lui, este o permanență în scrisul meu. Când am plecat de acolo am avut sentimentul că am plecat din rai și așa a fost. Până când am înjghebat familia în care am regăsit acel rai, într-o altă formă, satul a…
11-13 septembrie 2020, orele 10:00 – 14:00. Teatrul De Vară Din Baia Mare. Intrarea este liberă, accesul se face exclusiv pe bază de rezervare.
Miercuri, 16 septembrie 2020, orele 18:00 – 20:00. Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Intrarea este liberă, accesul se face exclusiv pe bază de rezervare.
Baia Mare este următorul oraș pe harta Caravanei TIFF, care duce filmele bune prin țară pentru al 11-lea an. Între 4 și 6 septembrie, în Piața Libertății, de la 20.30, vor fi proiectate trei filme multi-premiate din Spania, România și Islanda.
Româna – în primele 20 de limbi vorbite, printre cele 6.000-7.000 de pe planetă”, a declarat președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Prin Legea 53/2013 se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române.