„Bookface” – expoziție de fotografie

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Asociația Team for Youth Baia Mare organizează o expoziție intitulată „Bookface”, care conține fotografii ale participanților* cu cartea preferată, precum și testimoniale ale acestora cu privire la cartea recomandată. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Cultural fiesta”, fiind coordonat de voluntara spaniolă Elvira Garcia, din cadrul asociației mai-sus…

Biblioteca de idei. Spiritul Blajului…

De dr. Teodor ARDELEAN  O zi fericită din viața mea, mereu alimentată din seva istoriei, a fost cea de sâmbătă, 17 septembrie 2011, când, la Blaj, se marca Centenarul „Serbărilor” din 1911. Astriști din toate despărțămintele, academicieni (în frunte cu Eugen Simion, care a și conferențiat), universitari, oameni de bine. Organizarea impecabilă, datorată mai ales…

Oră de lectură dedicată lui Charles Dickens

Elevii clasei a II-a C de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” (dir. prof. Măndiţa Baias), coordonaţi de profesor pentru înv. primar Voichiţa Buda, au fost, în data de 7 februarie, protagoniştii unei ore de lectură desfăşurate la Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret, oră dedicată scriitorului Charles Dickens, de la naşterea căruia s-au împlinit…

Conferință video: DICȚIONARUL TEZAUR AL LIMBII ROMÂNE

 Conferință susţinută de Dr. Gabriela Haja, cercetătoare la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași și coordonator al Departamentului de lexicologie-lexicografie începând cu anul 2008. Din anul 2015 deține și calitatea de secretar științific, cu delegație, al institutului. Durata: 26 de minute. DICȚIONARUL TEZAUR AL LIMBII ROMÂNE Operă fundamentală a culturii române, realizată…

Ulmeni: studiu monografic / Mircea Botiş, Radu Botiş, 2011

Aşezările din Maramureş de-a lungul istoriei: lucrări monografice (selecţie dintr-o bibliografie parţial adnotată). Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. Recomandarea săptămânii:  Ulmeni: studiu monografic / Mircea Botiş, Radu Botiş, 2011 Un studiu monografic în a cărui structură găsim informaţii referitoare la încadrarea geografică şi administrativă a oraşului, detalii istorice privind evoluţia comunităţii locale (toponimia şi istoricul…