Maramureșul muzical: lexicon biobibliografic

În trecut se spune, mai mult în stil de prevestire, că în mâinile acelui om condeiul îi va ședea bine odată! Acum, în fața acestei lucrări monumentale, pot să rostesc din preaplinul certitudinilor consolidate prin lectură, că autorilor li se potrivesc perfect „meseria” şi pasiunea de a scrie.

Ruta Caselor Memoriale din România

Cele mai valoroase case memoriale din județul Maramureș au fost incluse, cu sprijinul Ministerului, Economiei și Turismului, pe Ruta Caselor Memoriale din România, un proiect important de promovare a acestor obiective culturale la nivel național.

Breviar cultural

de dr. Teodor ARDELEAN
Ca membru în echipa de proiect pentru „2021 – Baia Mare – Capitală Europeană a Culturii”, mi-am propus ca, în anii premergători, să întreprind călă­torii de informare în orașele declarate câștigătoare pentru 2019 și 2020: Matera din Italia, Plovdiv din Bulgaria, Galway din Irlanda și Rijeka din Croația.

Calendarul cultural, Aprilie

1 aprilie 1881 – S-a născut Octavian Goga În satul Răşinari, Sibiu, în Transilvania, se naşte Octavian Goga, poet român ardelean de origine aromână, politician de extremă dreaptă şi prim-ministrul României. 1 aprilie 1910 – Se înființează Comisia Istorică a României A fost înființată de către Spiru Haret, Comisia Istorică a României, pentru publicarea în…

Nicolae Steinhardt – monahul de la Rohia (1912-1989)

Deși a făcut studii în domeniul dreptului și a obținut și un doctorat în același domeniu, în anul 1940 a fost exclus din barou din motive rasiale, fiind evreu. A legat o profundă prietenie cu exilații Constantin Noica și Alexandru Paleologu din cauza căreia cei trei, dar și alții din cercul lor au ajuns la închisoare.