Lansarea volumului de poeme „Neîndemânatic de viu”, de Varujan Vosganian

  Vineri, 15 decembrie 2023, ora 17.00 – Sala de conferințe: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Reprezentanța Maramureș și revista „Nord Literar” organizează lansarea volumului de poezii „Neîndemânatic de viu”, Editura Art, București, 2023, semnat de Varujan Vosganian, prim vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România. Despre…

Diarium Academicum Septentrionis (XLVIII)

1982. La succession des intrusions néogenes de la région Toroiaga-Ţiganul (Monts Maramureş) este articolul semnat de Berza T., Borcoș M., Ianc R., Bratosin I. în volumul Dări de seamă ale Institutului de Geologie și Geofizică, LXVII / 1, p. 11-24. În același an, în aceeași publicație, partea a II-a, p. 55-82 întâlnim studiul Geochimia mineralizațiilor polimetalice din câmpul minier Toroiaga…

Dan C. Mihăilescu împlinește azi 70 de ani

Membru al Uniunii Scriitorilor din 1990, este cunoscut în special datorită emisiunii „Omul care aduce cartea”, care a fost difuzată de Pro TV timp de 15 ani (2000-2015), oferind peste 3500 de sugestii de lectură telespectatorilor. A continuat apoi timp de un an să prezinte o pastilă zilnică pe YouTube și pe Facebook (2016-2017) sub…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 11 – 16 decembrie 2023

Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă „Colind la bibliotecă”. Joi, 14 decembrie 2023, ora 10.00 la Salonul Artelor, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Luni, 11 decembrie orele 10.00 – 14.00, Sala de conferințe:  Asociația pentru SMURD Maramureș organizează cursul pentru voluntari cu următoarea tematică: „Oxigenoterapia în situații de urgență”. Lector dr. Paul Medan, medic specialist…

Vernisajul expoziției de pictură „Promoția 2009”

Joi, 7 decembrie 2023, ora 17.00 – Salonul Artelor: Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziției de pictură „Promoția 2009” a absolvenților Facultății de Litere – Secția Arte plastice și decorative, la împlinirea a 14 ani de la absolvire. Expoziția va putea fi vizitată la Salonul Artelor…

Conferința „Despre încrederea în sine și relația cu bullying-ul”

Joi, 7 decembrie 2023, ora 17.00 – Sala de conferințe: Școala „Ep. Dr. Alexandru Rusu” organizează în cadrul inițiativei „Școala părinților”, conferința „Despre încrederea în sine și relația cu bullying-ul”. Moderator: Ciprian Ghișa, director Questfield School, București; lect. univ. dr. Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Inspector British School Overseas. Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”…

A avut loc activitatea „Educaţie şi voluntariat” la biblioteca județeană

Ziua Internațională a Voluntariatului a reunit Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Casa Corpului Didactic Maramureş şi Asociaţia Team for Youth în cadrul activităţii „Educaţie şi voluntariat”, în care reprezentanţii instituţiilor partenere au prezentat importanța voluntariatului în dezvoltarea personală, în creşterea stimei de sine, pregătirea pentru o carieră, angajamentul comunitar şi experiențele culturale…

Farmecul lunii decembrie prin file de carte

Sărbători însemnate, tradiții uitate… – Expoziție de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți – Decembrie este luna a zecea în calendarul roman și a douăsprezecea în calendarele iulian și gregorian. Denumirea populară Neios indică abundența zăpezilor, în timp ce alte nume, Andrea, Indrea și Undrea, păstrează amintirea Sfântului Andrei, prăznuit în ultima zi…