A apărut revista „Mărturii maramureșene” nr. 11-12, 2022

de  Vasile BELE, LSR, Cluj-Napoca Truditori și ostenitori, colectivul de coordonare, ne-au surprins din nou. Rostesc acest lucru, în cunoștință de cauză, pentru că am citit și am în colecția personală, fiecare număr din această impresionantă revistă, mulțumind Dreptului Dumnezeu pentru că ne-a intersectat pașii cu fondatorul acesteia, scriitorul Radu Botiș. Încă un mare și din…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 24-30 octombrie 2022

Miercuri, 26 octombrie ora 16.00, parterul bibliotecii: Asociaţia ASSOC în colaborare cu Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret desfăşoară săptămânal activităţi educative: prezentări de carte, ore de lectură, ore de desen dedicate copiilor refugiaţi ucraineni. Coordonatorul acestor activităţi este Corina Şpan, şef serviciu. ora 17:00, Sala de conferințe: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia organizează…

In memoriam acad. Eugen Simion (25 mai 1933 – 18 octombrie 2022)

Eugen Simion, a fost critic și istoric literar, editor, eseist și profesor universitar, fost președinte al Academiei Române – funcție pe care a ocupat-o din 1998 până în 2006. S-a născut în comuna Chiojdeanca, județul Prahova, pe 25 mai 1933. După finalizarea ciclului primar, și-a continuat studiile la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești unde l-a avut printre colegi pe poetul Nichita Stănescu…

Agenda evenimentelor, 17-23 octombrie 2022

Luni, 17 octombrie ora 14:00, Sala de conferințe: Va avea loc vernisajul expoziției documentare „Regii României și Maramureșul”. Evenimentul cultural este organizat de Asociația Tinerilor Ortodocși ai Protopopiatului Baia Mare (ATOP-BM) în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și  Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în cadrul proiectului „Centenarul încoronării regelui Ferdinand: regii României și…

Florica Bud: „Am deschis anul cenaclier 2022-2023”

Azi, 15 octombrie, anno domini 2022, am deschis anul cenaclier 2022-2023. Este greu să desfășori o întâlnire literară cenaclieră, având concurența livezilor pline de fructe ce așteaptă să fie culese și concurența viței de vie universală, plină de struguri copți și dulci, așteptând să se transforme în râuri de must savuros. Așadar am început anul…

Revista „Sintagme codrene”, nr. 16, an 2022

A intrat la tipar numărul 16, octombrie-decembrie/2022, al publicației „Sintagme codrene: revistă europeană de literatură, artă, istorie, religie şi tradiţii”, manager fondator: Vasile Dan Marchiș. Colectivul redacțional: director executiv: Olimpia Mureșan; director cultural: Daniela Forcos; redactor șef: Valeria Bilț; redactori șefi adjuncți: Mihaela CD, Lăcrimioara Iva; redactori: Liliana Popa, Constanța Abălașei Donosă, Alexandra Firita, Nina…

Colocviul profesional anual al bibliotecarilor maramureşeni – 2022

„Profesie şi profesionalism” – COLOCVIUL PROFESIONAL ANUAL AL BIBLIOTECARILOR DIN BIBLIOTECILE PUBLICE MARAMUREŞENE – Luni, 10 octombrie, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, a avut loc Colocviul anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice din județul Maramureș. Acesta s-a desfășurat după următorul program: • Cuvânt de deschidere – dr. Teodor Ardelean,…

Revista „Nord Literar” nr. 9, septembrie 2022

A apărut numărul pe septembrie al revistei “Nord Literar”, o ediție consistentă, din care nu lipsesc poezia, interviul, reportajul, evocările, critica sau eseul cinematografic. Rubrica ”Inedit” este dedicată unor fragmente din jurnalul nepublicat al academicianului Augustin Buzura, născut în 22 septembrie 1938 în Berința. Documentele puse la dispoziție prin bunăvoința familiei, aduc pe tapet o…