Ziua Mondială a Cărților Vechi

27 iulie – „Ziua Mondială a Cărților Vechi” – Expoziție de carte valoroasă veche realizată la Compartimentul Colecții speciale – Reamintim cu această ocazie, că în cadrul Compartimentului Colecții speciale al bibliotecii, ce cuprinde peste 22000 de cărți și periodice, manuscrise, cărți poștale, fotografii, pliante, mape documentare și medalii, se află câteva zeci de volume…

O zi din vacanţă în mijlocul cărţilor

Copiii de la Tabăra de vară „Happy Kids” din cadrul Şcolii Gimnaziale „Nichita Stănescu”, coordonată de prof. înv. primar Diana Dorca Mărginaş, şi-au petrecut o zi din vacanţă în mijlocul cărţilor. Bibliotecarele le-au prezentat copiilor lumea minunată a bibliotecii, iar cei mici au fost impresionaţi de diversitatea şi mulţimea cărţilor şi au pus o multitudine…

Carl Gustav Jung, fondatorul psihologiei analitice

Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția – d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. Una dintre cele mai luminate minți din istoria umanității, fiu al unui pastor, Jung şi-a făcut studiile în medicină generală și Psihiatrie la Basel, a fost profesor…

Diarium Academicum Septentrionis (XXVIII)

Emmanuel de Martonne (1 aprilie 1873 – 24 iulie 1955). Sursa foto: Wikipedia De dr. Teodor ARDELEAN  Primăvară 1921. Celebrul geograf francez Emmanuel de Martonne a studiat și cercetat fenomenele glaciare din Masivul Rodnei, Maramureș. 6 iulie 1921. La Baia Mare, Episcopul Iuliu Hossu își începe vizitațiunile în zonă, pe traseul Seini – Vama – Racșa – Negrești –…

American Corner: Ambasada S.U.A. la București organizează concurs de clipuri video

Ambasada S.U.A. la București invită liceenii cu vârste cuprinse între 16-18 ani să participe la o competiție de clipuri video pe tema „Demnitate, libertate și dreptate pentru toți”. Lucrând individual sau în echipe de maximum 2 persoane, liceenii români sunt invitați să creeze un clip video de maximum 2 minute pe tema de mai sus și să-l trimită…

Ce citim în vacanţă? – Expoziţie de carte realizată la „Nicolae Iorga”

Recomandări de lectură pentru vacanţă: Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Pagini alese de Nicolae Labiş, Legendele Olimpului de Alexandru Mitru, Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi, Fram ursul polar de Cezar Petrescu, Baltagul, Dumbrava minunată şi Hanul Ancuţei de Mihail Sadoveanu, Recreaţia Mare de Mircea Sîntimbreanu, Moara cu…

Expoziție de reviste: 80 de ani de la nașterea lui Adrian Păunescu

„Păstrați-vă credința și rămâneți voi înșivă” (Adrian Păunescu) 80 de ani de la nașterea jurnalistului, scriitorului și omului politic Adrian Păunescu (1943) – expoziție de reviste realizată de Compartimentul sală de lectură Periodice – 20 iulie Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, Raionul Sîngerei, Basarabia – d. 5 noiembrie 2010, București) ,,se regăsește cu…

Expoziție de carte: Adrian Păunescu, omul de televiziune și politicianul – 80 de ani

Adrian Păunescu, omul de televiziune și politicianul – 80 de ani de la nașterea jurnalistului, scriitorului și omului politic Adrian Păunescu (1943), vitrină de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulți. Adrian Păunescu născut Adrian Păun la 20 iulie 1943, Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, este cunoscut ca organizator al Cenaclului Flacăra și unul din…

Expoziție de carte: 20 iulie – Ziua Mondială a Șahului

„Șahul – magie în alb și negru” – Expoziție de carte realizată la sala de lectură Carte curentă – Adunarea generală a ONU a adoptat, la 13 decembrie 2019, rezoluţia prin care a decretat data de 20 iulie „Ziua Mondială a Şahului”. Conform rezoluţiei 74/22, şahul permite „consolidarea educaţiei, a egalităţii de gen şi promovarea…