Lansarea volumului „Biblioteca de idei. Semper Fidelis”, de dr. Teodor Ardelean la Cluj-Napoca

Marți, 29 iunie 2021, la Galeria „Casa Artelor” din Cluj-Napoca, sediul Societății Culturale „Carpatica”, a avut loc lansarea volumului „Biblioteca de idei. Semper Fidelis”, autor dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Evenimentul, organizat de Fundația culturală „Carpatica” în colaborare cu Editura Școala Ardeleană și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, a adus împreună…

Lansare de carte „Biblioteca de idei. Semper fidelis”, de Teodor Ardelean la Galeria ”Casa Artelor”, Cluj-Napoca

Marți, 29 iunie, vă invităm la o întâlnire cu Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, pe care îl sărbătorim la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cu acest prilej se va lansa recenta sa carte, apărută în Colecția Școala Ardeleană de Eseistică: „Biblioteca de idei. Semper fidelis” (Cuvânt-înainte de Florian Roatiș). „Cu…

Bibliotecarii – vrednici săditori de lumină!

Sunt tot mai aproape de pragul 50 al anilor din „câmpul mun­cii”. Și, deși n-am lucrat decât doi ani și jumătate în presă (1972-1974), simt și mărturisesc sincer că stilul de viață gazetăresc domină în universul poliedric al aprecierilor și atitudinilor mele. S-a imprimat o matrice axiologică în care orice aserțiune scrisă sau spusă stă…

Proiectul cultural „În lumea celor fără cer”

Finanţare de la Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul „În lumea celor fără cer” este cel de-al treilea proiect depus și câștigat de către Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, la Administrația Fondului Cultural Național. Primul proiect , „Percepții senzoriale inedite – fascinația cristalelor”, a fost câștigat în anul 2017, iar cel de-al doilea,…

26 iunie – Ziua Drapelului Național al României

  Drapelul, simbol identitar al poporului român. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus…

„Autori maramureşeni: dicţionar biobibliografic”

Compartimentul Împrumut carte pentru adulți | Recomandarea săptămânii: „Autori maramureşeni: dicţionar biobibliografic” – Autori: Laura Temian, Otilia Marinescu, Ana-Maria Brezovszki. – Baia Mare, 2000. – 618 p. Dicţionarul reuneşte 234 de creatori maramureşeni care au editat, până în 31 decembrie 1999, cel puţin un volum din domeniile limbă-literatură, etnografiefolclor, monografii-biografii. Autorii bibliografi consemnează doar fenomenul…

Invitaţie la amintiri la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

Miercuri, 23 iunie Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Secţia pentru copii a găzduit, un complex de activităţi, care s-au desfăşurat în aer liber în faţa instituţiei. Acestea au fost realizate de elevii clasei a IV-a (corul delfinaşilor) de la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” (dir. prof. Gelu Todoruţ) coordonaţi de prof. înv. prim. Camelia Minghiraş, prof. Carmen…

60 de ani de la naşterea Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul. Expoziție de reviste la Sala de lectură – Periodice

60 de ani de la naşterea Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul. Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului S-a născut în lumina binecuvântatei veri, pentru Lumină, în ajun de Sânzâiene la 23 iunie 1961 din părinţi binecredincioşi – Ştefan şi Maria Hodea – în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş, având numele de botez Ioan. FORMARE ȘI…

Alexandru Odobescu în Colecțiile speciale ale Bibliotecii județene

Scriitor, istoric, academician, arheolog, Alexandru Odobescu a desfășurat o bogată activitate politică și culturală. A fost profesor universitar de arheologie și inițiatorul primelor cercetări arheologice sistematice din România, ministru de Externe și ministru al Cultelor (1863), secretar al Legației române din Paris (1881-1885), director al Teatrului Național din București (1875), secretar general al Academiei Române (1879).