Bibliotecile în perioada COVID-19

Pandemia COVID-19 a avut şi are un efect copleşitor asupra locurilor noastre de muncă, asupra vieţii noastre, afectându-ne viaţa de zi cu zi, provocând frică şi incertitudine. Suntem cu toţii afectaţi de această criză, atât în plan personal, cât şi în cel profesional. În ultimul an, bibliotecarii din întreaga lume şi-au transformat, la propriu, munca.…

André Maurois – 136 de ani de la naștere

La 26 iulie 1885 s-a născut scriitorul francez André Maurois. A scris romane psihologice, nuvele, eseuri, critică literară și monografii istorice, dar a devenit cunoscut mai ales datorită biografiilor literare făcute unor personalități ca: Honoré de Balzac, George Byron, Ivan Turgheniev, Voltaire, Châteaubriand, P.B. Shelley, Frederic Chopin, Marcel Proust, Victor Hugo, Benjamin Franklin ș.a.
Lucrări aflate în fondul Colecțiilor Speciale.

Biblioteca de idei. Conexiuni peste timpuri și spații

Zilele trecute, mi-au parvenit volumele „Epihia în stil valah”, „Anotimpurile unei țigănci” și „Călare pe milioane de dolari”, semnate în anii 2003-2006 de prozatorul Romulus Zaharia. Acestea veneau din lada de zestre a fiului scriitorului, botezat și cu prenumele tatălui, ajuns împreună cu soția sa Florica prin Țara Lăpușului, la întâlniri de mare interes național…

Lansare de carte: Așa simțit-a Zarathustra, de Paul Chetreanu-Don

INVITAȚIE Doamnelor/Domnilor, Vă invităm duminică, 18 iulie, începând cu ora 16.00, la lansarea volumului „Așa simțit-a Zarathustra” de Paul Chetreanu-Don (Prefață de Ștefan Bolea, Colecția Școala Ardeleană de Filosofie, 2021). „Paul Chetreanu-Don a înțeles că nu poți scrie niciodată ceea ce se numește biografia lui Nietzsche, pentru simplul fapt că Nietzsche a încercat din răsputeri și mereu…

O şansă în plus la educaţie: o şansă pentru viitor

La Biblioteca Judeţenă „Petre Dulfu” a avut loc conferinţa de lansare a proiectului O şansă în plus la educaţie: o şansă pentru viitor, beneficiar Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Maramureş în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, proiect ce are ca scop creşterea capacităţii sistemului de învăţământ pentru reintegrarea persoanelor care au părăsit…

Maramureşul oglindit în scrieri: „Maramureşul şi maramureşenii în timpul Primului Război Mondial”

Compartimentul Împrumut carte pentru adulți | Recomandarea săptămânii: „Maramureşul şi maramureşenii în timpul Primului Război Mondial”   – Autor: Laurenţiu Batin; pref.: Alexandru Surdu. – Cluj-Napoca, 2014. – 472 p. Subiectul lucrării este evoluţia evenimentelor desfăşurate în Maramureşul istoric în perioada Primului Război Mondial (1914-1918) şi chiar a celor desfăşurate în cursul următorilor doi ani,…

Graficianul AUREL CORDEA ar fi împlinit azi 84 de ani

  Pe graficianul, pictorul, profesorul Aurel Cordea, absolvent al Institutului „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia Arte decorative şi textile, viaţa l-a purtat în numeroase locuri şi l-a surprins în şi mai multe ipostaze: după terminarea studiilor, timp de un an a fost asistent-preparator la institutul care l-a format, urmând să fie apoi profesor la Şcoala…