Expoziția „Jandarmeria Română 1850 – 2020”

Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș organizează expoziția itinerantă ”Jandarmeria Română 1850 – 2020”.

28 iulie – Ziua Mondială a (Luptei Împotriva) Hepatitei

De Raluca DONCIU  În România această zi e cunoscută mai mult ca Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, dar oficial se numește „World Hepatitis Day”, pentru că e și o zi folosită pentru conștientizare și informare, nu doar pentru luptă. Am ales pentru această zi o carte a lui Stephen Harrod Buhner, un autor cunoscut în lumea remediilor naturale…

A avut loc lansarea cărții: „Jurnalul Cavalerului: Povara titlului de cavaler 1943-1958”, vol. 2

Luni, 25 iulie 2022, la Fondul Documentar al Academiei Române din cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” a avut loc lansarea volumului 2 al cărţii „Jurnalul Cavalerului: Povara titlului de cavaler 1943-1958”, autor: Mircea Cosma, apărut la editura Typo Das Solutions, Ploieşti, 2022. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Societatea cultural-istorică „Mihai Viteazul”

Lansare de carte: „Jurnalul Cavalerului: Povara titlului de cavaler 1943-1958”, vol. 2

  Luni, 25 iulie, de la ora 10.30, la Fondul Documentar al Academiei Române, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Societatea cultural-istorică „Mihai Viteazul” din Ploieşti organizează lansarea volumului 2 al cărţii „Jurnalul Cavalerului: Povara titlului de cavaler 1943-1958”, autor: Mircea Cosma, apărut la editura Typo Das Solutions, Ploieşti, 2022.

Agenda evenimentelor culturale, 4-8 iulie, 2022

Luni, 4 iulie – ora 16.00, Sala de cenaclu „Ion Burnar”: Clubul de șah al municipiului Baia Mare organizează curs de șah pentru copii. Responsabil: ing. Daniel Pop.  … Marți, 5 iulie – ora 10.00, Sala de cenaclu: Examen agenți de pază – col. Roșca. – ora 16.00, Sala de cenaclu: Curs de limba engleză pentru elevi…