120 de ani de la naşterea sculptorului Ion Irimescu

Azi se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Ion Irimescu, „cel care este considerat cel mai mare sculptor român după Brâncuşi, fiind continuatorul unei generaţii de mari artişti care i-a cuprins pe Paciuirea, Oscar Han, Jalea sau Gheorghe Anghel. Arta lui Ion Irimescu entuziasmează simţurile, evoluând de la neoclasicismul de început, la etapa…

20 februarie 1927 – S-a născut acad. Mircea Maliţa

Matematician, diplomat şi eseist, academicianul Mircea Maliţa s-a născut în 20 februarie 1927. Începând cu 1950 a fost director al Bibliotecii Academiei Române, până în 1956, apoi consilier al Misiunii Permanente a României pe lângă ONU (1956-1961), director al Direcţiei Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1961-1962), ministru adjunct de Externe pe probleme ONU (1962-1970),…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 13 – 18 februarie 2023

Marți, 14 februarie ora 13.00, Sala de conferințe: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj-Reprezentanța Maramureș, Revista „Nord literar”, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” și Colegiul Național „Mihai Eminescu” organizează lansarea volumului „Camil Petrescu – Interviuri”, ediție de Florica Ichim și Alexandru Buican. Prezintă: prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, prof.dr.…

Multiculturalia: 120 de ani de la nașterea prozatorului Georges Simenon (1903)

Vitrină de carte realizată la Compartimentul „Multiculturalia”, 13 februarie: „192 (romane) + 158 (povestiri) + personajul Maigret = o carieră, o viață, o legendă” – 120 de ani de la nașterea prozatorului belgian Georges Simenon (1903) Simenon Georges Joseph Christian având o prolificitate ieșită din comun (215 romane publicate sub numele său adevărat și aproximativ…

Vernisaj: Expoziție de artă – AAP, 2023

Luni, 6 februarie, de la ora 17 –  Salonul Artelor: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” organizează vernisajul Expoziției de artă plastică a membrilor asociației. Expoziția va fi deschisă în perioada 6-18 februarie. Expun: Bogdan Prie (gravură pe sticlă), Carmen Mihaela Coca, Iulia Formanek Toader (pictură). Momentul artistic va…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană, 6 – 11 februarie 2023

Luni, 6 februarie ora 17:00, Salonul Artelor: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” organizează vernisajul expoziției de artă plastică a membrilor asociației. Expoziția va fi deschisă în perioada 6-18 februarie. Expun: Bogdan Prie (gravură pe sticlă), Carmen Mihaela Coca, Iulia Formanek Toader (pictură). Momentul artistic va fi susținut la chitară…

„Nord Literar” – primul număr din 2023

Primul număr din acest an al Revistei de Cultură ”Nord Literar” vine cu un sumar consistent pentru publicul iubitor de literatură, și nu numai. Pentru că în această iarnă au plecat spre eternitate două nume uriașe ale literaturii: Dumitru Radu Popescu și Adam Puslojic, în acest număr s-au dedicat spații importante evocării personalității și operei…

ZICI 2023 – O zi a cititului împreună la biblioteca județeană și filiale

„ZICI 2023” la Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret O carte, un glas, multe urechi! Ziua Internaţională a Cititului Împreună a fost marcată la Biblioteca Judeţeană şi de către preşcolarii grupelor mijlocii A şi B de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9 (director profesor Ioana Ţuţuruga), coordonaţi de prof. înv. preşcolar: Carmen Condor,…