Biblioteca de idei: Aștept cu nerăbdare trecutul!

Dacă întrebi un istoric adevărat ce-și dorește cel mai mult, o să-ți răspundă că așteaptă să găsească mai multe fire călăuzitoare spre trecut, pentru a putea completa lacunele pe care le conține domeniul. Dacă vei chestiona un tânăr informatician, în aceeași perspectivă de idee, s-ar putea să afli că „viitorul sună bine”! E și normal…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei: Orașul meu

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Se spune că locul natal este casa venerabilă a trăirilor, tot astfel precum școala este așezământ al științelor. M-am născut în ORAȘUL MEU! Când am început a simți energia pe care o degajează unele toponime din arealul nașterii mele, mi-am dat seama că Scripturile…

Vezi mai multe

De la Catedrala de Cristal la Catedrala lui Cristos

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. După 1990 am putut vedea și emisiuni din străinătăți mai îndepărtate. M-a cucerit prin stil, expresie și ambient o emisiune în care pastorul american dr. Robert Schuller, unul dintre cei mai mari telepredicatori ai lumii, vorbea câtorva mii de credincioși în Catedrala de Cristal…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei: Ce fac cuvintele cu noi?

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Gândiți că e o întrebare superfluă sau fără de rost cea din titlul acestei tablete de gând? Nici pe departe. Cuvintele sunt pietre de temelie ale cunoașterii și rolul fiecărei sintagme este uriaș. E bine să fim mai atenți la felul în care un…

Vezi mai multe

Unirea din suflete

De dr. Teodor ARDELEAN (…) E nevoie, de o ștachetă pentru denominare și de o matrice pentru interpretare. Nu tot ce va fi „festiv” va fi și fast și nu tot ce va defila pe scene va crea emoție adevărată. Cine va măsura toate acestea și cine va face trierea nu știu, dar sunt convins…

Vezi mai multe

Academicianul Mihai Pop, omagiat la Glod

De dr. Teodor ARDELEAN.   Acum, când rândurile de faţă văd lumina tiparului, prima ediţie a evenimentului intitulat „Tradiţii culturale – Glod” este în desfăşurare. În centrul atenţiei este aşezată personalitatea academicianului Mihai Pop, fiu al satului, folclorist, antropolog şi etnolog, laureat al Premiului Herder şi membru de onoare al Academiei Române. Iniţiativa pare a fi…

Vezi mai multe

Dr. Volker Wollmann – un prieten al Maramureşului

  De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.  E firesc să fim mereu interesaţi de prieteni şi prietenii. Mai ales când prietenii sunt exponenţi cardinali în domenii foarte importante de expresie umană, iar prieteniile aduc, în acest fel, cel puţin avantajele unei creşteri de vizibilitate. L-am vizitat săptămâna trecută pe un…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei. „O comunitate vie”

De dr. Teodor ARDELEAN Duminică, 8 decembrie 2013, la Runcu Salvei, a fost organizat un mare eveniment cultural. Lansarea monografiei localităţii, intitulată foarte neaoş „Fabricat în Runcu Salvei” şi inaugurarea Bibliotecii Comunale. Câteva menţiuni de responsabilitate pentru această carte care face paşi uriaşi spre vârful clasamentului cărţilor din domeniu. 883 pagini, pe hârtie cretată, copertă…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei. Vecinătăţi binefăcătoare şi mântuitoare

Oraşul nostru de suflet, Baia Mare, beneficiază de o poziţie privilegiată în spaţiul transilvănean şi maramureşean. Dincolo de toate „bogăţiile” sale cultural-spirituale oraşul are la dispoziţie pentru locuitorii săi „perimetre alese” sau incinte „sacre”, atât pentru universul religios, cât şi pentru necesara hrană de suflet a românului adevărat. Avem aşadar, la distanţe rezonabile, uşor de…

Vezi mai multe

Fenomenul Săpânţa

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Revista „Familia Română”, născută la Oradea „Mare”, dar „altoită” şi amplificată la Baia Mare în ultimii ani până la nivelul de „cea mai răspândită şi cunoscută publicaţie românească în lume”, a ajuns la numărul 1 (48), aprilie 2013*. Pe copertă, mereu „construită” cu măiestrie…

Vezi mai multe

Cine mai citeşte?

Câte un contemporan mai străfulgerat de nostalgii adolescentine, adică de acele amintiri care suscită dialogurile pătimaşe, mă mai întreabă cu iz sfredelitor, dacă în Baia Mare se mai citeşte. Deşi sunt un tip calm din fire chestiunea aceasta îmi suscită uneori şi reacţii mai dure. Cum să pui o astfel de interogaţie în lucru într-un…

Vezi mai multe

Libertate prin carte

de dr. Teodor ARDELEAN Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare   Sunt câteva sintagme în domeniu care exprimă aproximativ aceeaşi idee: „libertate prin cultură”, „libertate prin carte”, „cartea – o fereastră spre libertate”, „cărţile – imperiul adevăratelor libertăţi” ș.a. E vorba de mediul penitenciar şi de rolul culturii în realizarea „pregătirii pentru libertate”, atât de necesară în procesul educativ al deţinuţilor.  …

Vezi mai multe

E nevoie de… presă românească!

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Ne-am revendicat mereu în istorie de la statutul de „sedentari”. Probabil că am şi fost „cel mai sedentar popor al Europei”. O bună bucată de vreme. Căci înainte-vreme, de aici din Bazinul Carpaţilor se pare că au pornit populaţiile spre celelalte zări. Aici erau…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei. Despre lipsa de timp…

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Tot mai mulţi oameni se plâng de lipsa de timp. Nu avem timp pentru tot felul de probleme stringente, pentru provocări multiple, pentru tentaţii diverse…. „E o criză de timp atât de mare cum n-a mai fost niciodată!”. „N-avem timp să ne trăim timpul!”.…

Vezi mai multe

Cele mai frumoase idei despre bibliotecă

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. În societatea contemporană, cu deosebire în ţările pe care le numim „civilizate”, bibliotecile au devenit adevărate şi temeinice centre de cunoaştere. De la simple depozite de cărţi, trecând prin formatul clasic (săli de lectură carte, împrumut carte, săli de lectură periodice, secţie pentru copii,…

Vezi mai multe

Spune-mi ce citeşti…

de dr. Teodor ARDELEAN Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare E plină lumea de aserţiuni critice. Că se citeşte prea puţin, că nu se prea citeşte, că se publică ce nu ar merita publicat şi, în consecinţă, se mai citeşte şi ce nu ar trebui citit… E plină lumea de sociologi care lecturează foarte puţin…

Vezi mai multe