
Ana Olos – prozatoare, eseistă și traducătoare – 85 de ani de la naștere
– Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă –
„Dacă mi s-ar cere să o încadrez pe doamna Ana Olos într-o anumită tipologie, aş spune că face parte dintre acei oameni fără vârstă. Exuberanţa şi curiozitatea intelectuală sunt semnele unei tinereţi veşnice, ceea ce presupune asumarea totală a unei deveniri continue. Omul fără vârstă este în primul rând caracterizat de echilibru. El este un om obişnuit cu munca, împăcat cu suişurile şi cu coborâşurile vieţii, capabil să râdă, dar şi să plângă, însă mereu egal cu sine însuşi. Tinereţea veşnică refuză stagnarea, ea impune transformarea permanentă a individului capabil să joace cu dăruire toate rolurile mai mari sau mai mici pe care viaţa i le propune.” – Delia Suiogan
Prozatoarea, eseista şi traducătoarea Ana Olos s-a născut la 5 august 1940, în Timişoara.
Funcţii deţinute:
- 1992-1993 – şef la Catedra de Limbă şi Literatură, Facultatea de Litere, Universitatea de Nord Baia Mare;
- 1992-2000 – membră în Consiliul profesoral al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe şi în Senatul Universităţii de Nord Baia Mare;
- 1993-1998 – şef la Catedra de Limbi străine/moderne, Facultatea de Litere, Universitatea de Nord Baia Mare;
- 1998- până în prezent – Director al Centrului de Studii Canadiene şi a programului de Master pentru limbă engleză, Universitatea de Nord Baia Mare;
- 2002-2005 – membră în Consiliul Profesoral al Facultăţii de Litere, Universitatea de Nord Baia Mare;
- 2004-2005 – şef la Catedra de Limbi moderne, Universitatea de Nord Baia Mare.
Activitate ştiinţifică:
- 1978 – doctor în filologie cu teza „Blaga şi Eliot sau două feţe ale veacului”;
- 1998 – fondatoarea Centrului şi a programului de Studii Canadiene;
- 2004 – înfiinţarea Masteratului de Studii Canadiene;
- Aproximativ 60 de comunicări ştiinţifice pe teme de limbă şi literatură română şi engleză, literatură comparată, studii culturale, dintre care 32 după 1990, 22 în ţară la conferinţe cu participare internaţională, 5 peste hotare, 26 studii şi articole publicate în reviste de specialitate.
- A publicat poezie şi proză în revistele „Poesis”, „Nord Literar”, „Familia”, etc.
- Debutul editorial are loc în 1998, cu volumul „Pelicanul sau babița”, (Editura Umbria).
- Pentru activitatea literară a primit premii, diplomă de onoare pentru întreaga activitate didactică şi de cercetare ştiinţifică şi activitate sindicală în Universitatea de Nord din Baia Mare, diplomă pentru promovarea culturii tradiţionale, la a 50-a aniversare a Centrului Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale din Maramureş, etc.
Sursa: Ana Olos: caiet biobibliografic aniversar, Ana Grigor, Liana Pop, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2010.












