Calendar Cultural
Mihai Sora s-a nascut la 7 noiembrie 1916, la Timisoara. Dupa studii de filozofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre altii, pe Nae Ionescu, a plecat la Paris, unde a obtinut titlul de doctor in filozofie, devenind pentru o vreme cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique. Revenit in tara, se dedica unei vaste activitati editoriale, regandind din temelii colectia „Biblioteca pentru toti”, in care vor aparea in deceniile sapte, opt si noua cele mai importante carti ale culturii universale. Din anii ’70 a inceput sa publice dialoguri filozofice in revistele literare, care mai tarziu vor alcatui carti de referinta in filozofia romaneasca. Dupa 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si a ocupat fotoliul de ministru al Invatamantului in primul guvern de dupa revolutie.
Opere: Du dialogue interieur (Gallimard, 1947 – Despre dialogul interior, trad. rom. Humanitas, 1995; 2006); Sarea pamantului (1978; Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; Humanitas, 2006); eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat (1990; Humanitas, 2007).
Sursa: Humanitas – https://humanitas.ro/autori/mihai-sora
Premii și distincții:
1978: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Sarea pământului; 1998: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Firul ierbii; 2011: Decorația regală „Nihil Sine Deo”; 2018: Cetățean de onoare al municipiului București, Premiul Cetățeanului European.
Decorații:
Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”; Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (2016);
Din 24 octombrie 2012 este membru de onoare al Academiei Române.
Sursa: Wikipedia – https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Șora
Sursa foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Instagram