Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș s-a redeschis pentru public

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș s-a redeschis pentru public începând din 3 decembrie, ora 10:00. Programul de vizitare este între orele 10:00 – 17:00 (16:30 ultima intrare), de luni până duminică. Vă reamintim că oferta expozițională pregătită pentru dumneavoastră cuprinde un număr de 10 expoziții tematice care alcătuiesc expoziția permanentă a muzeului: Necropola…

Despre experți în zilele noastre…

De Teodor ARDELEAN | Preluare: Gazeta de Maramureș – 28 Noiembrie, 2020. Mi s-a recomandat spre lectură, de către un prieten, care, la rândul lui, a primit sfatul să citească acest studiu de la un mare universitar clujean, profesorul Radu Munteanu, cartea lui Tom Nichols – „Sfârșitul competenței…”, apărută în 2019 la Editura Polirom. Parcurgerea unei…

Concurs adresat etnicilor români din Bulgaria, Serbia, Ucraina și Ungaria

Copiii și adolescenții care fac parte din comunitățile românești din Bulgaria, Serbia, Ucraina și Ungaria, cu vârsta maximă de 20 ani, sunt invitați să se înregistreze audio-video interpretând colinde sau prezentând obieciuri de iarnă românești, păstrate în rândul comunității locale, în cadrul concursului „Colaj de obiceiuri de iarnă”, organizat de Institutul Cultural Român.

Biblioteca de idei: Teoria mulțimilor

17 noiembrie 2020. Odată cu toate problemele medicale, administrative, sociale, economice etc., aduse de pandemia de COVID-19, revin în actualitate în rândul oamenilor de știință discuțiile despre „mulțimi”, „adevăr”, „sisteme” ș.a.m.d. Și nu e vorba doar de matematicieni, informaticieni și logicieni, ci și de psihologi, sociologi, ingineri, epistemologi ș.a. Pe acest teren e deosebit de…

Donație de cărți filialei ”Maramureș” din Chișinău

Cărți achiziționate recent prin donație de la Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu” Baia Mare, România 17 noiembrie 2020. Din partea echipei filialei ,,Maramureș” va transmitem mulțumiri, va suntem recunascători pentru atenția acordată. Generozitatea dumneavoastră înseamnă foarte mult pentru utilizatorii bibliotecii noastre.

Cultură și ”la altitudine”

Iubitorii de drumeții montane se vor putea bucura de acum înainte nu doar de peisajele superbe, ci și de o lectură la altitudine. La Refugiul „La Cărți” din Parcul Național Munții Rodnei a fost amenajată o mică bibliotecă.

Festivalul internațional „Animest”

Perioada: 9 – 15 noiembrie 2020. Ajuns la ediția cu numărul 15, Festivalul internațional de Film de Animație „Animest” revine pe micile și marile ecrane, în perioada 9 – 15 noiembrie, cu o ediție hibrid, adaptată noului context global. Pentru prima dată în istoria evenimentului, filmele incluse în selecția oficială vor putea fi urmărite din…