Calendarul cultural, Iulie

1 iulie 1866 – Este promulgată prima Constituţie a României În vigoare – cu unele modificări din 1879, 1884 şi 1917 – până în 1923, când a fost înlocuită de Constituţia României Mari, redactată după modelul Constituţiei Belgiei din 1835, considerată atunci a fi cea mai avansată pe plan european.

Bibliotecarii – vrednici săditori de lumină!

Sunt tot mai aproape de pragul 50 al anilor din „câmpul mun­cii”. Și, deși n-am lucrat decât doi ani și jumătate în presă (1972-1974), simt și mărturisesc sincer că stilul de viață gazetăresc domină în universul poliedric al aprecierilor și atitudinilor mele. S-a imprimat o matrice axiologică în care orice aserțiune scrisă sau spusă stă…

Scrisoare aniversară Preasfințitului Părinte IUSTIN Episcopul Maramureșului și Sătmarului

Fiecare vârstă este o operă de artă, în care lucrează, într-o fericită îmbinare, Tatăl ceresc, codul genetic transmis prin generații și societatea modelatoare. Privesc la imaginile de acum zece ani când subsemnatul împlinea 60 de ani iar PSS Iustin, sărbătoritul sexuagenar de azi o jumătate de veac și voința unui demnitar mult mai tânăr ne-a așezat în rama axiologică a urbei noastre spre a fi cinstiți cu plusul de lumină publică ce se dă așa-zișilor „cetățeni de onoare”.

60 de ani de la naşterea Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul. Expoziție de reviste la Sala de lectură – Periodice

60 de ani de la naşterea Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul. Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului S-a născut în lumina binecuvântatei veri, pentru Lumină, în ajun de Sânzâiene la 23 iunie 1961 din părinţi binecredincioşi – Ştefan şi Maria Hodea – în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş, având numele de botez Ioan. FORMARE ȘI…

Autori maramureșeni

Cartea săptămânii Maramureşul oglindit în scrieri Biblioteca de idei În scopul promovării scriitorilor locali, a operelor acestora și a valorilor spirituale ale Maramureșului, Compartimentul Împrumut carte pentru adulți recomandă o selecție de titluri actuale:

Maramureşul oglindit în scrieri

Cartea săptămânii Activitate editorială Calendarul cultural Maramureşul oglindit în scrieri Selecție dintr-o bibliografie parțial adnotată Consiliul Județean Maramureș prin Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare vă oferă un proiect de cunoaștere și sensibilizare privind tezaurul valoros al Maramureșului descris în cărțile colecției bibliotecii. Peisaj și tradiții, folclor și artă de o mare autenticitate, istorie și…

Lansarea volumului „Biblioteca de idei. Semper Fidelis”, autor dr. Teodor Ardelean

Luni, 14 iunie 2021, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, a avut loc lansarea volumului „Biblioteca de idei. Semper Fidelis”, autor dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Evenimentul a adus împreună oficialități locale și județene, academicieni și înalți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, membri reprezentativi ai breslei…