Premiul de excelență ”OMUL ANULUI”: Teodor Ardelean

Gazeta de Maramureș, Anul XIX, Nr. 900, 21-27 noiembrie 2020. Chiar dacă pandemia a „închis” activităţile culturale, chiar dacă virusul nemilos a „infectat” relaţiile inter-culturale, Biblioteca Judeţeană, admirabila Catedrală a culturii maramureşene a menţinut, a promovat cultura, aşa cum o face tot timpul. Dar meritul lui Teodor Ardelean este dincolo de acest orizont. El a…

Iubite binefăcător!*

De Teodor ARDELEAN | Preluare: Gazeta de Maramureș – 20 Noiembrie, 2020. Din pământul Sibiului, mereu bogat în rodiri spirituale, ni s-a trimis, prin bunăvoința vredni­cului de prietenie Ion Onuc Nemeș, cartea „Asociațiunea ASTRA, recuperarea unei Me­morii culturale. I. Întemeietorii”, semnată de Sorana Maier și Pr. Constantin Necula și apărută cu sprijinul Primăriei Sibiu (primar Astrid…

Dansul Căluşarilor sau Călușul

25 noiembrie – Se împlinesc 5 ani de când dansul Căluşului a fost inclus în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO (2005). Nu există probabil nimic mai reprezentativ pentru un popor decât folclorul, iar la acest capitol România are o poveste fascinantă de spus…

CODE KIDS FEST 2020

Au făcut primii pași în programare, au învățat, au aprofundat și acum sunt gata să ne arate că pot schimba lumea linie cu linie! Copiii de gimnaziu, cu vârste între 10 și 14 ani sunt invitați să participe la CODE KIDS FEST 2020 – Târgul Național de Știință și Tehnologie pentru Copii, ce va avea loc pe 3 și 4 decembrie, în format online.

Ferește-ne, Doamne, de condamnarea la noapte!

Preluare: Gazeta de Maramureș, 16 Noiembrie, 2020. În această perioadă când pandemia obligă liderii popoarelor să ia măsuri de constrângere nemaiîntâlnite, unul dintre subiec­tele cele mai frecvente este cel legat de închiderea magazinelor. De regulă, mărfurile de strictă necesitate sunt așezate în fruntea listei priorităților și permisivităților, dar conceptul beneficiază de o abordare foarte elastică…

Festivitatea de decernare a premiilor MLNR

Muzeul Național al Literaturii Române decernează luni, 23 noiembrie 2020, în cadrul unei ceremonii on-line, premiile pe care le acordă anual unor personalități ale literelor și culturii românești și străine. Înregistrarea evenimentului va fi difuzată marți, 24 noiembrie, de la ora 14.00, pe site-ul MNLR, precum și pe pagina de Facebook.

La pomul lăudat…

Proverbul românesc „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul” face încă victime, după mii de ani de performanțe antropice. Mă declar, sincer, căzut într-o astfel de capcană, recent. Iată despre ce este vorba… La 24 ianuarie a.c., s-a lansat la Biblioteca Națională din Chi­șinău volumul „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în propria…