Vitrina de carte: Realism și sobritate în opera lui Vasile Netea – 110 ani

„Ardealul, mereu Ardealul”. Momente esențiale din istoria Transilvaniei. Realism și sobritate în opera lui Vasile Netea – 110 ani de la naşterea istoricului Vasile Netea (1912)- Scriitor şi istoric, cercetător al istoriei Transilvaniei, în cele 40 de cărţi şi sutele de studii şi articole, a abordat cu predilecţie istoria Transilvaniei, în special a Ardealului. Subiectele…

Anuarul de Cercetări Giuleşti, 2021

Centrul de Cercetări Istorico-Teologice ale Credinţelor şi Cultelor din Maramureş, sub egida Academiei Române, a realizat Anuarul Centrului de Cercetări Giuleşti. Anuarul a apărut cu sprijinul financiar al Primăriei Giuleşti. Actualul volum este dedicat fostului director onorific al Centrului de Cercetări, academicianul Alexandru Surdu (1938 – 2020), vicepreşedinte al Academiei Române. “Dat fiind anul pandemic,…

Vitrina de carte: Grigorie Ștefănescu – 80 de ani (31 ianuarie 1942)

Grigorie Ștefănescu la ceas aniversar – 80 de ani de la nașterea conferențiarului universitar băimărean (31 ianuarie 1942) – Grigorie Ștefănescu, s-a născut în 31 ianuarie 1942, în localitatea Zguriţa, jud. Soroca, Republica Moldova. Începând cu data de 1 octombrie 1959, a urmat cursurile secţiei Biologie-Geografie a Facultăţii de Biologie-Geografie de la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.…

Vitrina de carte: Caragiale de-a lungul vremurilor – 170 de ani de la naştere

Caragiale de-a lungul vremurilor. Actualitatea scrierilor lui Ion Luca – 170 de ani de la naşterea scriitorului (1852), vitrină de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulți. Aşa după cum Eminescu a creat primul nostru mare limbaj liric, Caragiale trebuie considerat nu numai un geniu clasic şi realist, dar şi cel care a creat în literatura noastră limbajul dramaturgic.

Vitrina de carte: Dragomir Ignat – 75 de ani (30 ianuarie 1947)

Dragomir Ignat – poet și ziarist maramureșean – 75 de ani de la naștere (30 ianuarie 1947) – Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă. „Dragomir Ignat e trubadurul amorfului, a staticului în panoplia transformării vieţii spre polul frigului.Totul devine rece, schimbat, aspiraţiile congelate transformă iubirea în lacrimi de gheaţă. Dragomir Ignat…

Monografia satului Cărbunari / preot Vasile Trif, 2019

Aşezările din Maramureş de-a lungul istoriei: lucrări monografice (selecţie dintr-o bibliografie parţial adnotată). Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. Recomandarea săptămânii:  Monografia satului Cărbunari / preot Vasile Trif, 2019 Preotul Vasile Trif a scris această carte „ca un dar de suflet, ca un document de identitate…” pentru cei de azi şi cei „care mâine vor trăi…

Unirea Principatelor Române, 24 ianuarie 1859

Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii s-a materializat prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și…